Principalele probleme cu care se confrunta medicii de familie harghiteni sunt imbatranirea, lipsa fondurilor necesare cumpararii cabinetelor sau slaba implicare a autoritatilor locale in imbunatatirea situatiei acestei categorii sociale.

Directorul Directiei de Sanatate Publica Harghita, dr Emilia Braic, a declarat luni, la sedinta Colegiului Prefectural, ca in judet sunt inregistrati 153 de medici de familie, care acopera necesarul de servicii medicale primare.

Dintre acestia, peste 35% urmeaza sa se pensioneze in aproximativ zece ani, iar autoritatile locale vor fi nevoite sa asigure un medic de familie pentru populatie.


”In procent de 35%, activitatea de medicina de familie este asigurata de medici angajati inainte de 1989 si putin dupa 1990. Peste 8-10 ani, 54 medici se vor pensiona. Autoritatilor publice locale le va reveni sarcina de a asigura medic de familie pentru populatie”, a afirmat dr. Emilia Braic.


Sefa DSP Harghita a mai precizat ca, in judet, cabinetele medicale nu au fost vandute si, in consecinta, medicii de familie nu au putut contracta credite de la banci pentru reabilitarea si dotarea acestora. In plus, nici autoritatile locale nu au investit in aceste imobile.

”Consiliile locale nu pot oferi nimic unui medic specializat in medicina de familie, nici macar un cabinet acreditabil sau locuinta de serviciu”, a precizat dr. Emilia Braic.


Alte probleme semnalate de sefa DSP Harghita sunt ”suprabirocratizarea” activitatii medicilor de familie sau imposibilitatea acestora de a cuprinde, in activitatea de 7 ore pe zi, toate solicitarile de servicii medicale, in special in mediul rural.


Dr. Emilia Braic considera ca vanzarea cabinetelor medicilor de familie ar rezolva problema inlocuirii medicului dupa pensionarea acestuia, deoarece proprietarul cabinetului are interesul de a cauta un alt medic de familie caruia sa-i cedeze intreaga activitate de medicina primara. Sefa DSP Harghita a mai semnalat si faptul ca asistentii medicali comunitari si mediatorii sanitari din judet au fost angajati pe ”criterii de rudenie si nepotism” dar si ca, in majoritatea cazurilor, cabinetele medicale de specialitate din structura spitalelor harghitene functioneaza defectuos sau nu functioneaza deloc. AGERPRES