stingator.jpgInspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” Vaslui a verificat, săptămâna trecută, toate spitalele vasluiene pentru a vedea dacă în respectivele unităţi sunt respectate normele de apărare împotriva incendiilor.

Potrivit reprezentanţilor ISU Vaslui, în urma controalelor din spitale s-au constatat 329 de încălcări ale normelor de prevenire şi stingere a incendiilor, motiv pentru care au fost aplicate şi 19 sancţiuni contravenţionale, şase amenzi în cuantum de 8.000 lei şi 13 avertismente.

„La unele spitale nu s-a asigurat identificarea şi evaluarea riscurilor de incendiu din unitate şi nu s-a asigurat corelarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor cu natura şi nivelul riscurilor. Nu la toate spitalele au fost elaborate instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor şi nu s-au stabilit atribuţiunile ce revin salariaţilor la locul de muncă. De asemenea, în unele unităţi nu s-a asigurat verificarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor cu personal atestat la termenele stabilite de producător”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marian Ababaei.

În timpul controalelor, inspectorii ISU Vaslui au mai descoperit instalaţii electrice cu defecţiuni sau improvizaţii fără o protecţie corespunzătoare faţă de materialele combustibile din spaţiile în care sunt utilizate. Pentru două unităţi sanitare din judeţ, Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” Huşi şi Centrul de Dializa al unei societăţi comerciale din Vaslui nu este întrunită procedura pentru autorizare, potrivit ISU Vaslui. De asemenea, clădirile spitalelor cu mai mult de 100 de paturi nu sunt echipate cu instalaţii de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu, iar cele cu mai puţin de 100 de paturi cu instalaţii de alarmare. Pentru toate deficienţele constatate au fost stabilite termene stricte de remediere sau înlăturare a acestora.AGERPRES