În perioada 7-11 septembrie 2010, Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice va organiza la Cluj-Napoca trei evenimente ştiinţifice care vor aduce în prim-plan cele mai noi cercetări şi metode de tratament, în scopul ameliorării calităţii vieţii pacienţilor cu diabet.


Astfel, în perioada 7-9 septembrie va avea loc Cel de-al 8-lea Congres Naţional cu participare internaţională al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, iar în perioada 9-11 septembrie se va desfăşura Al 25-lea Congres a Federaţiei Internaţionale a Simpozioanelor Danubiene în Diabet (FID) şi Al 5-lea Congres al Asociaţiei Central-Europene de Diabet.

Mai mult decât simple reuniuni dedicate subiectelor clasice despre diabet, cele trei congrese vor oferi şi oportunitatea cooperării între specialiştii români şi cei de la nivel european, intens implicaţi în studiul acestei problematici.



Congresul Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice este punctul de convergenţă al intereselor profesioniştilor din domeniul diabetului, nutriţiei, bolilor metabolice, dar şi al medicilor de familie sau a reprezentanţilor companiilor farmaceutice. Experienţa şi efortul permanent de îmbunătăţire a metodelor de tratament ale acestor afecţiuni stau la baza succesului pe care acest eveniment l-a înregistrat ani de-a rândul.

Printre subiectele care vor constitui tematica acestui eveniment se numără: “Provocările tratamentului în diabetul zaharat de tip 2 dincolo de controlul glicemic”, “Mari trialuri clinice în diabet: Quo vadis”, “Abordarea tridimensională a diabetului zaharat de tip 2”, “De la ACCORD la ACCORD EYE: privind cu încredere către reducerea riscului cardio-vascular”, “Dislipidemia nu are vârstă. Noi perspective în reducerea riscului cardio-vascular”.


“Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice oferă, pentru a 8-a oară, cadrul în care grupul tot mai mare de profesionişti din domeniul diabetului, nutriţiei şi bolilor metabolice (medici diabetologi, medici de familie şi de alte specialităţi, asistente, reprezentanţi ai industriei farmaceutice) îşi pot împărtăşi experienţa în efortul continuu de creştere a calităţii îngrijirii pacienţilor”, a declarat Prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, preşedintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.


În ultimii ani, specialiştii români au manifestat un interes crescut faţă de cercetările asupra diabetului la nivel european. Astfel s-a născut şi ideea organizării pentru prima dată în România a celui de-al 25-lea Congres al Federaţiei Internaţionale a Simpozioanelor Danubiene de Diabet, alături de cel de-al 5-lea Congres al Asociaţiei Central-Europene de Diabet. Aceste evenimente vor avea loc în perioada 9-11 septembrie 2010, în continuarea celui de-al 8-lea Congres al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.



„Cercetarea timpurie despre insulină este strâns legată de România. De asemenea astăzi, România este tot mai mult implicată în cercetările asupra diabetului european. Acest lucru va fi subliniat în plus prin faptul că întâlnirea noastră va fi organizată împreună cu Congresul Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. (…) Îmi doresc pentru reuniunea din Cluj-Napoca o interacţiune şi un schimb intens pentru cei care sunt activi în diabet în Asociaţia noastră şi în România, dar şi pentru tinerii colegi cu întrebări ştiinţifice şi practice pentru diabetul modern”, a afirmat Prof. univ. dr. Michael Roden, preşedintele Asociaţiei Central Europene de Diabet – FID.


Printre cele mai importante teme care vor face subiectul acestui eveniment amintim: “Există progrese în terapia contra diabetului?”, Calea dinspre sindromul metabolic spre diabetul de tip 2”, “Noi ţinte terapeutice în diabet”, “De la neuropatie la ulceraţii de picior”.

Prezentările vor fi susţinute de unii dintre cei mai renumiţi medici din România, Germania, Austria sau Polonia. De asemenea, conferinţele vor fi susţinute în limba engleză şi germană, urmând ca translatorii să asigure pentru participanţi difuzarea informaţiei şi în limba română.


“Misiunea asumată de Federaţia Internaţională a Simpozioanelor Danubiene de Diabet, încă din momentul primului simpozion în 1969, a fost aceea de a oferi cadrul pentru înlăturarea barierelor (existente în acea perioadă!) în colaborarea nu numai ştiinţifică între specialiştii din domeniul diabetului din ţările legate de reperul geografic Central şi Est European, care este Dunărea, dar şi de repere culturale şi istorice comune”, a adăugat Prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, preşedintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.

Cele trei evenimente organizate de Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice îşi propun să reprezinte un punct de referinţă şi cadrul perfect de aprofundare a cunoştinţelor ce vizează afecţiunile diabetice, nutriţionale sau a bolilor metabolice.