spit jud tulcea.jpgCei aproape 800 de bolnavi de cancer din judeţul Tulcea ar putea beneficia în curând de serviciile oferite de doi medici oncologi. Anunţul a fost făcut vineri de fosta directoare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea, deputatul PSD Neviser Zaharcu, în contextul în care, timp de trei zile, bolnavii de cancer din judeţ nu au avut la dispoziţie niciun oncolog.

„Ştiu că doctorul Georgescu şi-a reluat astăzi (vineri, n.n.) activitatea, dar pentru că judeţul are nevoie de cel puţin doi medici cu această specialitate, am discutat cu doctorul Cristian Davidescu din Constanţa pentru ca acesta să vină la Tulcea pentru perioada următoare”, a declarat deputata PSD Neviser Zaharcu.

Parlamentarul social-democrat s-a implicat în rezolvarea situaţiei apărute în ultimele zile la nivelul secţiei de oncologie din SJU, în contextul în, care timp de aproape două luni, conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) din Tulcea nu a primit niciun răspuns la repetatele adrese transmise instituţiilor similare din judeţele vecine pentru atragerea unui specialist care să profeseze la Tulcea.
Singurul medic oncolog din judeţul Tulcea, Nicolae Georgescu, s-a pensionat în luna august, dar şi-a continuat activitatea în cadrul SJU. Din motive personale, în ultimele trei zile, nu a fost disponibil, situaţie care a alertat atât pacienţii, cât şi autorităţile medicale care se confruntă de mai mulţi ani cu un deficit de medici specialişti. „Luna aceasta, un medic rezident va da examenul de specialitate în oncologie şi sperăm ca la finele lunii martie a anului viitor să fie angajat al SJU Tulcea”, a declarat directoarea DSP, Laurenţia Militaru.

De asemenea, pentru bolnavii de cancer din judeţul Tulcea, DSP a solicitat săptămâna aceasta alocarea unor medicamente pentru terapia durerii Direcţiei de Asistenţă Medicală din cadrul Ministerului Sănătăţii.

Încă de la începutul anului, directorul SJU Tulcea, Daniel Negoescu, a tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte deficitul de medici specialişti cu care se confruntă cea mai mare unitate spitalicească din judeţ, acesta susţinând că unele secţii ale SJU riscă să se închidă din cauza lipsei acestora. Pentru atragerea medicilor specialişti în Spitalul Judeţean, autorităţile locale şi judeţene au început demersurile pentru construirea unor unităţi locative care să le fie acordate cadrelor medicale. AGERPRES