codlea_spital.jpgSpitalul Municipal din Codlea, închis de Ministerul Sănătăţii la 1 aprilie a fost redeschis luni, el funcţionând în prezent cu două secţii, interne şi pediatrie, având o capacitate de 40 de paturi. Pentru secţia interne sunt 25 de paturi din care cinci pentru reumatologie, opt pentru cronici şi 12 pentru acuţi, iar secţia pediatrie are 15 paturi. Cele două secţii vor fi deservite de 9 medici, 22 de asistente şi 20 de infirmiere.

„Deja, luni am internat patru pacienţi, doi la pediatrie şi trei la interne. Deocamdată spitalul este neclasificat, dar aşteptăm clasificarea în zilele următoare de la Ministerul Sănătăţii unde am trimis toate documentele în acest sens. Pentru anul viitor avem în vedere extinderea activităţii cu încă 10 paturi pentru îngrijiri paliative, pentru care avem nevoie de un medic, şase asistente şi şase infirmiere”, a declarat directorul spitalului dr.Claudia Coste.

Directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Braşov, Ellemer Wusinczky a precizat că, în cursul zilei de luni se va semna contractul cu spitalul. „Suma pe care o vom da spitalului este de sub un miliard de lei pe lună pentru că deocamdată spitalul este neclasificat. Banii ne ajung ca şi pentru celelalte spitale până la sfârşitul lunii noiembrie. Dar, ca în fiecare an va fi o rectificare bugetară şi vom primi bani şi pentru luna decembrie”, a spus directorul CJAS.

Alexandru Bălescu directorul Direcţiei de Sănătate Publică Braşov a declarat că în acest moment spitalul este neclasificat, dar conform unui Ordin al Ministrului Sănătăţii şi aceste spitale au posibilitatea să încheie contracte cu Casele de Asigurări de Sănătate, pentru sume mai mici însă decât spitalele clasificate. Redeschiderea spitalului municipal din Codlea s-a făcut şi în urma numeroaselor proteste organizate de locuitorii municipiului, imediat după închiderea spitalului, dar şi a demersurilor făcute la Ministerul Sănătăţii.

La 1 aprilie 2011 Ministerul Sănătăţii a închis în judeţul Braşov spitalele municipale Codlea şi Săcele şi spitalul orăşenesc Victoria. Cel din urmă va fi cumpărat de o firmă specializată din judeţul Sibiu, iar spitalul din Săcele rămâne în continuare închis. AGERPRES