Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa va achiziţiona 600 de dozatoare automate de dezinfectant, pentru a preveni răspândirea bacteriilor şi contractarea unor infecţii intraspitaliceşti, a anunţat managerul unităţii, Gabriel Lazany.
Lazany a menţionat lipsa educaţiei în rândul populaţiei, ca fiind una dintre cauzele răspândirii bacteriilor în spitale. „Peste 90% dintre stafilococi se transmit prin nespălarea mâinilor. Avem o populaţie needucată – şi când spun populaţie needucată înseamnă pacienţi, personalul nostru, aparţinători, deci absolut toată lumea. În maximum trei luni de zile, în tot spitalul, pe fiecare salon, pe fiecare coridor, în toate zonele publice vor fi dozatoare automate de dezinfectant, pe care lumea trebuie, la un moment dat, să se obişnuiască să le utilizeze. Sunt lucruri elementare curăţenia şi dezinfecţia într-un spital. Dacă nu le ai pe acestea, apar tot felul de cazuri la televizor. Una este să fii sărac şi alta este să fii murdar”, a declarat managerul spitalului.
În opinia lui Gabriel Lazany, spitalul nu reprezintă un mediu steril, dar cunoaşterea vulnerabilităţilor poate reduce riscurile de îmbolnăvire. „Spitalul nu este un mediu steril. Aia cu spitalul fără infecţie este o poveste, care nu există. Spitalul este un mediu infecţios, pentru că orice persoană care are o anumită problemă, o infecţie, vine la spital. În momentul în care a intrat în spital, spitalul este infectat. Noi trebuie să ştim care ne sunt punctele slabe, vulnerabilităţile şi să le eliminăm. Dar, dacă noi nu ne recunoaştem propriile noastre probleme, cum putem să le eliminăm sau să le prevenim?”, a spus managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa.
Procedura de achiziţie a celor 600 de dozatoare automate de dezinfectant a fost deja demarată. Astfel de dozatoare există, în acest moment, doar la parterul unităţii spitaliceşti, în zona care a fost reabilitată recent. AGERPRES
