Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Radu Ţibichi, a declarat că eficacitatea tratamentului cu interferon free este de 99%, în prima fază fiind trataţi 5.700 de pacienţi.

„Au fost 7.000 de cereri pentru prima fază a derulării acestui program. Au fost 5.700 de pacienţi care au beneficiat de tratament, dintre care doar 21 de pacienţi nu au înregistrat rezultate, ceea ce înseamnă un rezultat de 99%, un tratament foarte eficient. Avem şi cazuri în care s-a renunţat la tratament – circa 75. 14 pacienţi decedaţi sunt în atenţia comisiilor de specialitate. Pentru fiecare caz în parte vom verifica dacă aceste tratamente au fost întrerupte voit sau au fost motive. Pentru acest an am avut în vedere o cheltuială de 1,2 miliarde de lei pentru contractele cost-volum, cost-volum rezultat, bani care sunt distincţi faţă de bugetul de medicamente”, a afirmat Ţibichi la o dezbatere pe teme medicale.

El a spus că se va extinde tratamentul fără interferon şi la pacienţii cu fibroză de gradul 2 şi 3, însă acest lucru se va face etapizat. „Din evidenţele comisiilor de specialitate de la minister există însă aproximativ 25.000 de pacienţi care ar mai trebui să beneficieze de acest tratament. Evident că nu îi vom putea rezolva pe toţi, efortul bugetar este undeva în jur de 5,3 miliarde de lei, care înseamnă 80% din bugetul de medicamente. Vom proceda la o etapizare a acestui tratament în anul 2017 şi anul 2018”, a explicat preşedintele CNAS. AGERPRES