Prof. Dr. Doina Catrinoiu – Universitatea Ovidius din Constanța, susține accesul la tehnologie atât pentru medici, cât și pentru pacienți pentru că aduce schimbări radicale în managementul diabetului. “Avem mulți pacienți tineri și sperăm din suflet ca accesul la tehnologie pentru acești pacienți să fie unul cât mai larg. Pentru ei înseamnă o schimbare radicală în modul în care își gestionează boala, iar pentru noi este mult mai simplu pentru că avem răspuns la foarte multe întrebări care ne-au apărut în față ani de-a rândul și pentru care nu aveam răspunsuri. Ei bine, iată, acum avem.”, declară prof. dr. Doina Catrinoiu.
Iar unul din exemplele de tehnologie în folosul pacienților este Diabeta, primul chatbot dedicat medicilor diabetologi, despre care prof. dr. Catrinoiu declară: „Felicit această inițiativă care este absolut extraordinară, și până la urmă cred că tot ce trebuie să facem noi este să avem cât mai mult acces la informație, fie că suntem medici, fie că suntem pacienți.”
Lansată acum câteva luni, Diabeta este primul chatbot românesc pentru medici care răspunde la întrebări despre moleculele utilizate în tratamentul diabetului. Aplicația utilizează inteligența artificială și programarea limbajului natural pentru a genera răspunsuri la întrebările utilizatorilor despre tratamentele disponibile pentru diabet. Medicii interesați pot conversa cu Diabeta pe baza unui cont de utilizator ce poate fi solicitat pe www.diabeta.ro.
Diabeta a fost dezvoltată de o companie românească, Apollo AI Technologies, specializată în dezvoltarea de aplicații profesionale bazate pe inteligență artificială. Aplicația este pusă la dispoziția medicilor din comunitățile medicale profesionale administrate de Oameni și Companii, cu susținerea partenerilor Novo Nordisk, Boehringer – Ingelheim și Medtronic.