Fundaţia Română a Inimii şi Societatea Română de Cardiologie marchează săptămâna aceasta, la Sibiu, „Zilele Insuficienţei Cardiace„, acţiune ce are ca scop atragerea atenţiei populaţiei asupra riscurilor pe care le implică respectiva afecţiune.

În zilele de 5 şi 6 mai, în Piaţa Mare din Sibiu va fi deschisă o zonă dedicată acestui eveniment, unde medicii vor măsura tensiunea arterială şi vor distribui cetăţenilor broşuri educative. De asemenea, vor desfăşura un studiu cantitativ dezvoltat de European Society of Cardiology (Societatea Europeană de Cardiologie) şi Heart Failure Association of the ESC (Asociaţia pentru Insuficienţă Cardiacă a Societăţii Europene de Cardiologie) în scopul creşterii notorietăţii insuficienţei cardiace în rândul populaţiei, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor, remis miercuri AGERPRES.

Potrivit specialiştilor, insuficienţa cardiacă este una dintre principalele cauze de deces în ţara noastră.

„Campania ‘Puls crescut, risc crescut’ are ca obiectiv atragerea atenţiei populaţiei generale asupra riscurilor pe care le implică insuficienţa cardiacă – ucigaşul numărul 1 în România, la egalitate cu infarctul de miocard. (…) Aproximativ un milion de români suferă de insuficienţă cardiacă, dar puţini dintre ei sunt înregistraţi cu acest diagnostic, deoarece nu cunosc simptomele acestei grave afecţiuni sau pentru că nu se prezintă la medic pentru controlul periodic. Deşi cu o mortalitate mare, insuficienţa cardiacă este o boală ce poate fi prevenită şi tratată”, se arată în documentul citat.

Insuficienţa cardiacă este o afecţiune în care inima este incapabilă să pompeze suficient sânge spre organe şi ţesuturi, astfel că acestea primesc o cantitate mai mică de oxigen şi produse nutritive aduse de sânge.

Simptomele insuficienţei cardiace cel mai frecvent întâlnite sunt oboseala sau scăderea capacităţii de a face efort, senzaţia de sufocare sau de respiraţie grea, pulsul accelerat, tusea şi edeme (umflarea picioarelor ca urmare a reţinerii de lichide în organism), asociate, de obicei, cu creşterea în greutate. AGERPRES