Cea de-a treia ediție a Congresului Clubului Regal al Medicilor, care a avut loc în perioada 12- 14 octombrie 2017 la hotel Novotel, a fost, de fapt, o întâlnire multidisciplinară ce a reunit peste 600 de persoane în discuții generate de diferite patologii.

Organizat sub deviza ”Împreună construim Excelența”, evenimentul, creditat EMC, s-a bucurat de participarea a 149 de lectori români și internaționali din zeci de specialități medicale și chirurgicale: obstetrică- ginecologie, imagistică, medicină de laborator, ortopedie, psihiatrie, gastroenterologie, ORL, oftalmologie, neurologie, neonatologie, pediatrie, somnologie etc.

Pentru această ediție am avut un număr mai mare de participanți decât în celelalte două ediții anterioare, ceea ce poate fi considerat un pas înainte. În acest an, cursurile pre- Congres s-au referit la o patologie foarte actuală, din nefericire, explorarea imagistică a cancerului mamar, de fapt a întregii patologii mamare. Întrucât avem mulți membri care se poziționează drept deschizători de drumuri, s-a conturat ideea dezvoltării unui curs de somnologie pediatrică. Cursul a suscitat un real interes și a fost organizat ca urmare a unor ateliere de lucru dedicate acestui segment din pediatrie care s-au succedat de-a lungul timpului”, a  declarat conf. univ. dr. Dan Ioan Ulmeanu, medic primar chirurgie toracică, președintele Clubului Regal al Medicilor.

În cele două zile de Congres și una de pre-Congres, specialiștii au participat la 12 sesiuni și două cursuri, iar discuțiile au beneficiat de aportul experților români și al celor din SUA, Austria și Republica Moldova.

”Scopul acestui model de întâlnire ştiinţifică multidisciplinară este de a aşeza în jurul pacientului echipe din multiple specialităţi pentru a contribui cât se poate de eficient la o comunicare care va sublinia şi va indica cele mai eficiente protocoale de diagnostic multidisciplinar, de stabilire a unor indicaţii terapeutice adecvate pentru aceşti pacienţi şi, mai departe, de urmărire. În fapt, pacientul are întotdeauna o complexitate patologică şi are nevoie ca într-un timp cât se poate de scurt echipa medicală să îi fie la dispoziţie”, a afirmat prof. asoc. dr. Cătălin Copăescu, director medical Ponderas Academic Hospital, membru în comitetul de organizare al Congresului.

Cele 12 sesiuni au fost: Actualități în Obstetrică- Ginecologie, Noi abordări multidisciplinare în Chirurgie, Abordări multidisciplinare în Pediatrie, Clinica sânului, Actualități în patologia ORL, Actualități în Neonatologie, Actualități în Gastroenterologie, Actualități în Oftalmologie, Medicina de laborator, Actualități în Chirurgia toracică, Rezecții complexe în endometrioză și Neuroscience.