Furnizorii de servicii medicale au obligaţia de a transmite Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iaşi, de la începutul acestei luni, factura aferentă serviciilor medicale numai în format electronic, au anunţat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, reprezentanţii instituţiei.

Preşedintele-director general al CJAS Iaşi, Robert Dâncă, a declarat jurnaliştilor că măsura este valabilă pentru toţi furnizorii de servicii medicale, excepţie făcând spitalele şi farmaciile. Procedura a fost dezvoltată la nivel naţional în urma unui proiect iniţiat anul trecut de instituţie.

„În anul 2013, CJAS Iaşi a introdus pentru prima data în ţară comunicarea facturii în format electronic. Furnizorii nu mai trebuie să ajungă la sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate pentru a depune acest document, întreaga procedură putând fi realizată din faţa calculatorului”, a declarat Robert Dâncă.

Factura poate fi transmisă de pe modulul Sistemului Informatic Unic Integrat al fiecărui furnizor, şi o dată înregistrată în sistem, este procesată de funcţionarii CJAS.

Înainte de introducerea acestui program, lunar, peste 1.000 de furnizori ajungeau la sediul CJAS pentru depunerea facturii. Măsura este binevenită pentru medicii care îşi desfăşoară activitatea în localităţi aflate la distanţe mari de municipiul Iaşi. Acest proiect vine atât în sprijinul furnizorilor de servicii medicale cât şi a asiguraţilor, medicii având mai mult timp pentru desfăşurarea actului medical, a precizat sursa citată. AGERPRES