Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunţat că la Clinica ASCAR a Spitalului Municipal vor fi date în folosinţă 50 de paturi, din care 18 au şi prize de oxigen, iar capacitatea de paturi se mai poate extinde cu maximum 20 de locuri.

„Prioritatea este creşterea numărului de paturi cu oxigen, administrarea de oxigen, din timp, fiind o cale de a preveni încărcarea secţiilor ATI, iar obiectivul este salvarea de vieţi. O soluţie propusă de grupul de experţi cu care lucrez a fost să avem cât mai multe paturi cu oxigen, să nu ajungă oamenii la ATI. Vom achiziţiona sau închiria concentratoare de oxigen. Pacientul va trebui să ia decizia dacă vrea să fie acasă cu oxigen sau pe hol, la spital”, a afirmat Dominic Fritz.

Potrivit situaţiei paturilor cu oxigen, prezentate de edil, gradul de ocupare a ATI la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” şi secţia exterioară ASCAR, respectiv clădirea de recuperare a spitalului este de 98%, din cele 185 de paturi non-ATI fiind ocupate 179. Cele 14 paturi ATI COVID sunt ocupate în totalitate.

La unitatea suport COVID a Spitalului Municipal (Clinica de Dermatologie) există 42 de paturi, din care 36 sunt ocupate, iar 14 au priză dublă de oxigen. În consecinţă, se pot reorganiza saloanele cu încă 14 paturi, rezultând un total de 56 paturi.

La unitatea centrală a Municipalului, anti-COVID (Clinicile Noi), unde este şi o sală de operaţii, sunt şase paturi, dar într-o săptămână urmează să ajungă alte şase paturi (printr-un proiect cu fonduri europene) şi şase ventilatoare (prin Ministerul Sănătăţii).

Dominic Fritz a mai anunţat că tir-ul mobil anti-COVID de la Spitalul Judeţean va fi trimis la Spitalul Municipal, după lucrările de reabilitare/ izolare termică şi vor mai rezulta încă 10 paturi ATI.

Pe de altă parte, primarul Timişoarei a făcut un apel la edilul din Sânnicolau Mare, unde rata de infectare este de aproape 7 la mia de locuitori, iar pacienţii care au nevoie de internare la ATI sunt transferaţi la Timişoara.

„Fac apel la primarul Dănuţ Groza să dispună măsurile necesare pentru ca cele 35 de paturi libere de la Spitalul Orăşenesc Sânnicolau Mare să fie folosite de către pacienţii care au nevoie de internare în spital şi să încercăm în acest fel să descongestionăm unităţile medicale şi personalul medical din Timişoara”, a declarat Dominic Fritz. AGERPRES