vaccin_copil.jpgUn centru judeţean pentru imunizarea copiilor cu vaccin BCG a fost deschis, marţi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati, a anunţat directorul de îngrijiri al instituţiei, Ioan Asaftei.
Potrivit acestuia, noul centru va funcţiona în cadrul Secţiei de obstetrică şi ginecologie a spitalului, el urmând să asigure tratamentul împotriva tuberculozei tuturor copiilor de până la şase luni care au fost externaţi din maternitate fără a li se fi administrat vaccinul BCG. „Vaccinul se efectuează de către personal specializat. Copii sunt consultaţi de medicii de familie, iar părinţii se prezintă la centru cu biletul de trimitere, unde vor primi vaccin BCG”, a afirmat Asaftei.

Centrul judeţean pentru imunizarea copiilor cu vaccin BCG va fi deschis în fiecare zi între orele 9.00 şi 13.00. Vaccinul antituberculos BCG se face obligatoriu tuturor nou- născuţilor, fiind inclus în Programul naţional de vaccinări implementat de Ministerul Sănătăţiii. AGERPRES