Pe 27 noiembrie a avut loc, online, Reuniunea Națională a Coordonatorilor de Transplant și KDP.
Tema acestei ediții a fost “Derularea Programului Naţional de Transplant în unităţile acreditate pentru activitatea de identificare şi declarare potenţiali donatori aflaţi în moarte cerebrală: indicatori, probleme, soluţii”.
La reuniune au participat 120 de medici care fac parte din echipa națională a coordonatorilor de Transplant și KDP din România.
A fost prezentat PROTOCOLUL de COLABORARE a AGENŢIEI NAŢIONALE DE TRANSPLANT încheiat cu MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII – “Transplantul înseamnă VIAȚĂ”, o campanie de informare asupra activităţii de transplant şi promovare a donării de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, desfășurată în sistemul public de educaţie din România. Protocolul a fost încheiat pentru o perioadă de 2 ani, în condiţiile desfăşurării cursurilor la şcoală
Scopul acestui protocol îl reprezintă creşterea gradului de informare şi educare a elevilor de liceu (clasele a XI-a – a XII-a) din România cu privire la activitatea de transplant, una din activităţile de excelenţă în domeniul medical, precum şi promovarea actului altruist de donare, prin prezentarea de către specialiştii Agenţiei Naţionale de Transplant a informaţiilor corecte şi reale privind importanța și rolul donării şi transplantului de organe, ţesuturi şi celule.
Informarea corectă a tinerilor, elevi din clasele a XI-a şi a XII-a de liceu, care reprezintă viitorul acestei ţări, de către specialiştii în domeniu asupra activităţii de donare şi transplant, va duce la creşterea calităţii actului instructiv educativ și formarea unor comportamente sănătoase responsabile.
Specialiştii Agenţiei Naţionale de Transplant vor susține prezentări în format interactiv asupra activităţii de transplant, în cadrul orelor de dirigenţie, a orelor de educație pentru sănătate și în cadrul programului „Școala altfel”.
Vor fi derulate activități de informare şi promovare a activităţii de donare şi transplant prin utilizarea de broşuri informative şi instrumente digitale gratuite puse la dispoziţie de Agenţia Naţională de Transplant.
De asemenea, se va organiza un concurs artistic pentru promovarea donării şi transplantului, cu următoarele secțiuni: desen/pictură/grafică pentru promovarea activităţii de donare şi transplant, conform unui regulament stabilit ca anexă a acestui protocol.
