Agenţia Naţională de Transplant a organizat vineri, 27 noiembrie 2020, cea de-a XI-a Reuniune Naţioanlă a KDP şi a coordonatorilor de transplant, în cadrul căreia a fost analizată activitatea de transplant de la începutul anului şi până în prezent. La eveniment, care s-a desfășurat online, au participat coordonatorii de transplant şi KDP din cadrul tuturor unităţilor sanitare acreditate pentru activitatea de prelevare, alături de coordonatorii şi KDP regionali.

Principala temă a întâlnirii a fost analiza pe fiecare regiune şi unitate sanitară a problemelor întâmpinate în desfăşurarea activităţii de identificare şi declarare donatori aflaţi în moarte cerebrală, probleme determinate atât de condiţiile dificile impuse de contextul epidemiologic, cât şi din punct de vedere al finanţării acestei activităţi, a modului de desfăşurare a Programului Naţional de Transplant în fiecare unitate sanitară.

Activitatea de prelevare este una dintre cele mai importante etape ale mecanismului sistemului de transplant. În prezent funcţionează cu succes şi în mod constant doar în câteva unităţi sanitare, în care a existat disponibilitate atât din partea managementului unităţii sanitare, cât şi din partea personalului medical pluridisciplinar, de a construi în ani de zile, cu mult efort, dăruire şi implicare, o echipă de coordonare transplant şi a implementa la nivel de spital o „cultură a donatorului”.

În a doua jumătate a anului 2019 şi în primele două luni ale anului 2020, activitatea de prelevare începuse să devină o constantă şi un număr mai mare de unităţi sanitare, unele care nu au avut activitate în ultimii 2-3 ani sau chiar mai mult, reporneau Programul Naţional de Transplant, ceea ce a dus la un număr crescut de donatori, concretizat în multe vieţi salvate. Din păcate, pandemia COVID 19 a avut un puternic impact negativ în cazul tuturor unităţilor sanitare acreditate pentru activitatea de prelevare, fiind o presiune extraordinară asupra personalului medical din secţiile de ATI.

Dar în sistemul de transplant există oameni valoroşi şi dedicaţi, cu un înalt grad de profesionalism şi responsabilitate, care, respectând aceste restricții și trecând peste dificultăți, au găsit resursele de a continua activitatea de identificare şi declarare donatori aflaţi în moarte cerebrală.

De la începutul anului și până la 27 noiembrie, datorită donatorilor în moarte cerebrală din România au fost salvate 51 de vieţi prin transplant de ficat (din care 2 în sistemul Eurotransplant), 110 prin transplant de rinichi, 9 prin transplant de cord (din care 5 în sistemtul Eurotransplant), 5 prin transplant de plămân (din care 4 în Eurotransplant) şi mult mai mulţi pacienţi au o viaţă mai bună prin transplant de ţesut osos sau cornee.

Dr. Radu Zamfir, directorul executiv al ANT, a ţinut să mulţumească tuturor acestor oameni deosebiţi pentru munca şi efortul lor deosebit, care au contribuit la salvarea acestor bolnavi pentru care transplantul reprezenta ultima şansă la viaţă.

De asemenea, în cadrul reuniunii a fost prezentat pe larg modul de organizare a Campaniei Naţionale „Transplantul înseamnă VIAŢĂ”, care se va desfășura în cadrul sistemului public de învăţământ, ca urmare a Protocolului de colaborare încheiat între ANT şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Prin lansarea Campaniei în rândul elevilor de clasa a XI-a şi a XII-a de liceu, ne dorim să aducem în faţa tinerilor informaţii corecte şi reale despre activitatea de transplant, despre înţelegerea şi importanţa gestului nepreţuit al donării, prezentări ce vor fi susţinute de specialiştii ANT, de coordoonatorii de transplant şi personalităţi din domeniul transplantului.

O altă campanie de informare se va desfăşura cu sprijinul companiei Astellas şi Fundaţiei pentru Transplant, prin afişarea pe diverse canale de comunicare online, canale de socializare, precum şi panouri publicitare a unor spoturi de promovare a transplantului.