Adriana Cotel, președintele CNAS, a dat asigurări că finanţarea pentru Programul Naţional de Hemofilie nu va fi retrasă sau realocată. ”Creșterea finanțării este un predictor foarte bun al faptului că suntem implicați și ne dorim ca pacienții să aibă tratament. Avem în prezent un buget care nu se consumă, este o realitate, tratăm mai mulți pacienți cu un buget subestimat, dar insist că trebuie să găsim cele mai bune variante, pentru dozarea tratamentului administrat și cheltuirea sumelor alocate. Banii nu vor fi retrași sau realocați, ne dorim să-i consumați și să aveți în vedere o mai bună dozare. În acest context însă, educația pacientului ar trebui să fie prioritară. Medicația profilactică, prevenția sunt esențiale, trebuie să discutăm cu pacienții, să înțeleagă importanța profilaxiei și prevenției, în împiedicarea accidentelor hemoragice. Iar noi, de la CNAS, suntem deschiși față de discuțiile cu pacienții și profesioniștii din sistem și insistăm că profilaxia este cheia succesului în acest tratament”, a arătat Cotel, în cadrul dezbaterii profesionale, desfăşurate pe 17 aprilie, la Institutul Clinic Fundeni Bucureşti. Evenimentul a făcut parte din campania “Misiunea: Zero Sângerări”, organizată de Asociația Națională a Hemofilicilor din România și Asociația  Română de Hemofilie, cu prilejul Zilei Mondiale a Hemofiliei 2019, ce a avut ca motto: ”Mobilizare și Identificare. Primi pași către diagnosticare și tratament eficient”.

Potrivit Adrianei Cotel, finanţarea pe care CNAS a alocat-o Programului Naţional de Hemofilie şi Talasemie a crescut de peste 15 ori din 2006, până în 2018.