Spitalul Judeţean de Urgenţe Brăila va avea de anul viitor un angiograf biplan, necesar în procedurile de terapie endovasculară, unul dintre cele mai performante echipamente medicale din Europa şi o noutate pentru România, după cum a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu.
Pacienţii cu anevrisme sau malformaţii vasculare cerebrale vor beneficia la Spitalul Judeţean de Urgenţe Brăila de o aparatură neuro-intervenţională performantă, primul angiograf biplan din România fiind cumpărat în 2008 de Ministerul Sănătăţii pentru Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
„Este o noutate pentru România. Avem pregătită o încăpere specializată pentru altfel de intervenţii. Înţeleg că poate pune şi stenturi. Acum se pun şi la mâini stenturi mai nou. Rezolvă şi partea de embolizare, de intervenţie pe creier pentru a îndepărta tumori. (…) Avem o convenţie verbală cu doctorul Ştefăniţă Dima, singurul specialist din România care vrea să se implice într-o secţie de embolizare la Brăila. Va fi singura deocamdată din România, pentru că sunt foarte puţini doctori specializaţi în embolizare”, a declarat Stancu.
Investiţia se ridică la 1,3 milioane de euro, sumă care va fi acoperită atât de la bugetul CJ Brăila, cât şi printr-un credit furnizor pe 22 – 24 de luni. Potrivit specialiştilor, aparatura are două avantaje pentru pacient: reduce la jumătate intervenţia şi durata expunerii la raze X. De asemenea, permite înregistrarea simultană a două imagini din două unghiuri diferite.
Embolizarea este utilizată pentru închiderea unei artere a cărei funcţionare este patologică. Dacă artera alimentează un cancer localizat, embolizarea provoacă distrugerea prin necroză a celulelor care depind de această arteră. Dacă artera este sediul unui anevrism arteriovenos (comunicare anormală între o arteră şi o venă, putând fi responsabilă de o insuficienţă cardiacă), pentru tratarea acestei malformaţii poate fi suficientă obturarea arterei.
Embolizarea este o intervenţie delicată, care necesită o anestezie locală sau generală şi o spitalizare de câteva zile. AGERPRES
