In plină criză de echipamente de protecție, Comunitatea de printare 3D din România produce viziere gratuite pentru medicii din România. Asociația FabLab ȋmpreună cu FormWerk și alte 50 de persoane fizice și juridice din toată țara, care dețin imprimante 3D oferă viziere gratuite pentru medici, iar pentru a produce cât mai multe are nevoie de susținere financiară și de voluntari. Studenții la Medicină din București sprijină Asociația Medicală Română de Biomodelare 3D și Viziere.ro pentru confecționarea ochelarilor de protecție și a vizierelor.

Designul pe care comunitatea din România ȋl folosește a fost creat de o companie de printare 3D din Cehia. Ministerul ceh al Sănătății a aprobat proiectul, precum și folosirea vizierelor ȋn toate spitalele din țară.

,,Când a ajuns epidemia de COVID-19 ȋn România și am citit despre lipsa echipamentelor de protecție, am vrut să ajut cumva medicii și m-am uitat, ȋn primul rând, cum au reacționat colegii din industria 3D din alte state. Așa am aflat că ȋn Italia au ȋnceput să producă valve pentru aparatele de reanimare, iar ȋn Cehia viziere. Mi-am dat seama că avem capacitatea să facem și noi aceleași lucruri. Am făcut un apel pe pagina de Facebook a FabLab, unde am anunțat că ofer gratuit servicii de tăiere laser și spațiu de producție, iar apoi au ȋnceput să ȋmi scrie colegi din toată țara că vor și ei să se implice. Primul a fost Yannick, de la FormWerk. El ne-a pus la dispoziție imprimante 3D și materie primă (foi PETG, filament, elastice pentru fixare). Până acum, avem peste 800 de viziere produse”, a declarat Alexandru Cristal, coordonator proiecte FabLab.

 

Materialul integral pe www.360medical.ro.