Iaşiul şi Regiunea de Nord-Est au nevoie în continuare de investiţii de mare anvergură în sănătate, de o bună planificare, programare, proiectare şi implementare a proiectelor cu impact în întreaga societate, nu doar pe plan local, a declarat directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est, Vasile Asandei.

Prezent la conferinţa de presă prilejuită de finalizarea lucrărilor în urma implementării proiectului de reabilitare energetică şi modernizare a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii ‘Sf. Maria’ Iaşi”, Vasile Asandei a declarat că acesta este cel mai mare proiect de acest tip din Regiunea de Nord-Est şi unul dintre cele mai mari din ţară.

„Sunt fericit nu doar că am ajuns la finalul lucrărilor, ci şi pentru că s-au făcut lucrări de bună calitate. (…) Suntem într-un moment bun, de aşteptare. Iaşiul şi Regiunea de Nord-Est are nevoie în continuare de investiţii de mare anvergură în sănătate şi nu numai. Aşa cum am mai spus şi cu altă ocazie, secretul succesului unor astfel de proiecte este capacitatea instituţiilor noastre de a planifica, programa, proiecta, implementa proiecte cu impact în societate. Banii sunt o necesitate, dar sunt un instrument. Puterea noastră de a gândi bine, şi mă gândeam cum am putea avea noi o gândire bună în materie de sănătate în Iaşi şi Regiunea NE”, a afirmat Vasile Asandei, directorul ADR NE.

Conform acestuia, este nevoie în continuare de o strategie coerentă pentru a fi făcute investiţiile necesare şi trebuie făcută în corelaţie unele cu altele din alte judeţe din Regiunea de Nord-Est.

„Dacă mereu vom face ceva doar uitându-ne la interesul nostru local sau judeţean, s-ar putea să greşim. Sunt convins că alături de Spitalul ‘Sf Maria’ vom avea şi alte obiective finalizate aşa încât municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, şi Regiunea de Nord-Est a României să facă un pas semnificativ către dezvoltare şi apropierea de un standard de viaţă pe care ni-l dorim. Nu ştiu dacă o să-i ajungem din urmă p alţii, pentru că şi ei şi ceilalţi se dezvoltă foarte repede iar ritmul nostru trebuie să fie mai mare. Cu oameni competenţi, cu instituţii care colaborează, cooperează, cu resurse financiare consistente, cu aceste ingrediente, şi peste toate, cu dorinţa şi capacitatea noastră de a face lucrurile bine sunt convins că în următorii ani RNE nu va mai fi acea regiune din urmă la nivel de dezvoltare şi la nivel de trai”, a declarat Vasile Asandei.

Lucrările de reabilitare şi modernizarea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” Iaşi au demarat din septembrie 2019. Este cel mai mare din regiune, finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020. Execuţia lucrărilor a fost făcută de constructorul – reprezentat din Asocierea SC Daroconstruct SRL, SC Geprocon SA, SC DAS SRL, SC Concrete&Desgn Solution SRL, SC X Lab Solution SRL.

„După 50 de ani de funcţionare, Spitalul pentru Copii ‘Sf Maria’ arată astăzi ca nou graţie efortului făcut în ultimii ani foşti preşedinţi, manageri, colegi din cadrul Consiliului Judeţean. Mulţi au fost cei care şi-au adus contribuţia la ceea ce noi astăzi sărbătorim, recepţia lucrărilor la cea mai mare Pediatrie din ţară, Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” „, a declarat în discursul său preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe.

La rândul său, primarul Mihai Chirica a subliniat importanţa investiţiilor făcute, în primul rând, în infrastructura din Educaţie şi Sănătate.

„Colectivul medical care lucrează aici au făcut adevărate minuni în condiţiile în care spitalul nu arăta aşa cum ne-am dorit fiecare dintre noi, fie că suntem autorităţi sau părinţi, beneficiari sau vizitatori. Cei care lucrează aici fac eforturi extraordinare, mult mai mult decât în fişa postului, pentru a face viaţa părinţilor mai liniştită. Copiii reprezintă esenţa existenţei noastre. De aceea cred că acea investiţie îşi va găsi cu siguranţă locul în comunitatea noastră alături de toţi cei care vor lucra aici”, a afirmat primarul Mihai Chirica.

Spitalul pentru Copii „Sf Maria” a fost dat în folosinţă în 1970. De la înfiinţare şi până în 2019, în această clădire nu au fost făcute investiţii majore pentru reparare sau modernizare. Prin intermediul fondurilor europene s-au schimbat toate instalaţiile, au fost reabilitate planşeurile, sălile de operaţie, au fost schimbate instalaţiile de climatizare, instalaţiile de fluide.

„Clădirea aparţine Consiliului Judeţean, dar pentru personalul medical este ‘casa noastră’. Acest spital nu se adresează doar copiilor din judeţul Iaşi. Investiţia pe care a realizat-o Consiliul Judeţean de fapt a investit-o în sănătatea copiilor din întreaga regiune a Moldovei şi nu numai. Suntem cel mai mare spital pentru copii din ţară, având o capacitate de cazare de 652 de paturi, avem cea mai mare secţie de ATI, din punct de vedere al performanţei suntem în topul secţiilor de Nefrologie, Gastroenterologie, Neurologie. Suntem spitalul cu o adresabilitate foarte mare dar suntem spitalul unde avem semnat protocol din străinătate. Ne bucurăm că atunci când un părinte cere o a doua opinie în Anglia, Germania sau Italia i se spune că acordă acelaşi tratament ca la Iaşi. Toate eforturile au fost făcute şi se fac pentru copii. Pentru ei suntem aici, iar acum au şi cazare şi servicii de tratament la nivel european”, a declarat managerul Spitalului pentru Copii „Sf Maria” Iaşi, Alina Belu. AGERPRES