Un grup de lucru multidisciplinar va elabora un proiect de procedură şi un ghid pentru prevenirea trombozei, destinate cadrelor medicale din toate specialităţile, au stabilit participanţii la dezbaterea organizată, pe 14 octombrie, la Institutul Clinic Fundeni pe tema înţelegerii acestei afecţiuni şi a efectelor sale asupra sistemelor de sănătate.
Evenimentul, care a reunit cadre medicale din toate specialităţile, dar şi reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi, a fost organizat în contextul Zilei Internaţionale a Trombozei.
„Concluzia întâlnirii a fost că este necesară crearea unui grup de lucru multidisciplinar, care să elaboreze un proiect de procedură şi de ghid pentru prevenirea trombozei, în toate specialităţile. Vor mai avea loc întâlniri în câteva centre din ţară şi, în final, vom constitui acest grup. După elaborarea proiectului, va fi transmis unui grup de lucru, format din reprezentanţi ai tuturor societăţilor ştiinţifice medicale, astfel încât, în final, să rezulte, un ghid, o procedură, un standard al nivelurilor de competenţă ale fiecărei unităţi sanitare, pentru preluarea în îngrijire a pacientului cu risc trombotic”, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, Vasile Cepoi.

Citiți articolul integral pe PreventieMedicala.ro