pacienti.jpgUn număr de 1.500 de farmacii sunt în insolvenţă şi 400 sunt în faliment iar spitalele mari din ţară au început să intre în insolvenţă şi ele, atrag atenţia, printr-un comunicat remis vineri, reprezentanţii Colegiului Medicilor din România, ai Colegiului Farmaciştilor, ai producătorilor şi distribuitorilor şi ai pacienţilor.

De asemenea, susţin aceştia, Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti, precum şi alte câteva case din ţară sunt în incapacitate de plată. Puţinii medici români care au rămas în ţară nu îşi mai pot exercita profesia nici măcar la limita minim acceptabilă. După exodul a peste 2.500 dintre ei, urmează un nou val, mai puternic, existând 4.700 de cereri de plecare în străinătate, relevă sursa citată.

„În spitale, pacienţii sunt nevoiţi să cumpere şi aţa chirurgicală, întrucât farmaciile de spital sunt goale de săptămâni de zile. Oamenii bolnavi au depăşit nivelul de umilinţă la care erau supuşi până acum. În acest moment, este o chestiune de supravieţuire”, susţin reprezentanţii asociaţiilor amintite, care consideră că este timpul ca decidenţii politici „să iasă din autismul lor”.

Reprezentanţii Colegiului Medicilor, ai Colegiului Farmaciştilor, ai asociaţiilor profesionale ale producătorilor şi distribuitorilor de medicamente şi ai Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice, reuniţi cu prilejul Forumului Industriei Farmaceutice organizat în zilele de 13 şi 14 mai la Braşov, au decis să aducă la cunoştinţa opiniei publice „dezinteresul total manifestat de autorităţile publice faţă de situaţia din sistemul sanitar”. Reprezentanţii autorităţilor, deşi invitaţi, nu au participat la forumul unde s-a discutat situaţia extrem de grea pentru populaţia bolnavă a României şi au fost prezentate câteva soluţii posibile pe care sectorul farmaceutic şi medical le au pentru deblocarea sistemului sanitar, se arată în comunicatul citat.

„Lanţul slăbiciunilor este lung şi din nefericire afectează nu doar economia, ci în special categoriile cele mai vulnerabile din societate: bătrânii şi copiii”, afirmă sursa. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, la rândul său, a remis un comunicat prin care îşi exprimă dezacordul cu privire la „atitudinea necorespunzătoare pe care au înţeles să o adopte acei reprezentanţi ai Colegiului Farmaciştilor din România care au fost prezenţi la această întrunire”.

Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au participat la Forumul Industriei Farmaceutice organizat la Braşov şi având ca temă ‘Mecanisme şi Strategii de Combatere a Crizei Medicamentului’, unde au fost dezbătute aspecte privind cauzele şi posibilele soluţii pentru rezolvarea problemelor privind organizarea şi finanţarea serviciilor medicale şi a medicamentelor pentru această perioadă şi perioada următoare. AGERPRES