Premierul Ludovic Orban a declarat că este greşită interpretarea conform căreia angajaţii din sectorul public, în ansamblul lor, ar putea beneficia de prioritate în ce priveşte vaccinarea anti-COVID şi că strategia în domeniu va respecta recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Astfel, întrebat cum vede faptul că în mai multe ministere a circulat un document care centraliza numele funcţionarilor care doresc să se vaccineze, Orban a replicat că ordinea de priorităţi a fost anunţată de preşedintele României, Klaus Iohannis.

„Strategia de vaccinare va fi un document care este aproape finalizat. Este elaborat de specialişti, de oameni cu experienţă în domeniul campaniilor de vaccinare şi va fi prezentat săptămâna viitoare. De asemenea, vom discuta într-o primă lectură, în şedinţa de Guvern, un proiect de act normativ care să constituie echipa care se va ocupa de implementarea campaniei de vaccinare”, a precizat premierul.

Orban a apreciat că circulara de la nivelul ministerelor a fost iniţiată „probabil” pentru a vedea care este procentul de persoane care doresc să se vaccineze. „Am văzut interpretarea. Este greşită interpretarea. Probabil a fost o încercare, să vadă, ca un test, cam care e procentul de oameni care ar accepta să se vaccineze. Nu există nicio prioritizare, alta decât prioritizarea care a fost anunţată de preşedintele României şi care va fi baza strategiei de vaccinare. Strategia noastră de vaccinare va fi în conformitate cu toate recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cu bunele practici de la nivel european, cu recomandările instituţiei care coordonează procesul de vaccinare la nivel european. De ce trebuie să existe o strategie de vaccinare şi, mai ales, o ordine de priorităţi? Pentru că vor veni cantităţi de vaccin în mai multe etape şi atunci va exista o prioritizare”, a adăugat el.

Totodată, prim-ministrul a declarat că bugetarii care lucrează cu publicul nu reprezintă o prioritate, în ansamblul lor. „Nu sunt o prioritate. Eu nu îmi dau cu părerea. Aici sunt nişte reguli, pe baza cărora se fac ordinele de priorităţi. Din punctul meu de vedere, angajaţii în sectorul public nu reprezintă o prioritate. Pot, în anumite sectoare cheie, anumiţi angajaţi din sectoare vitale ale economiei – să fie necesară vaccinarea lor. Dar nu în cazul tuturor angajaţilor din sectorul public”, a mai precizat Orban. AGERPRES