Consilierii locali ai sectorului 5 au aprobat un proiect de hotărâre privind realizarea unui studiu de monitorizare a bolilor infecţioase, precum şi accesul la serviciile medicale, fiind vizat cartierul Ferentari.

Încercăm să evaluăm nivelul de sănătate a populaţiei din sector pentru că nu s-a făcut niciodată acolo (n.r. – cartierul Ferentari) şi oamenii nu au încredere nici în administraţie şi nici în doctor şi nu prea se duc. Şi atunci noi vrem să-i obişnuim cu ideea aceasta, este un plan mai amplu, sunt trei rulote pe care le închiriem şi facem analize temeinice ale tuturor oamenilor care se prezintă şi vom şti cu ce fel de situaţie de boală ne confruntăm. Sunt categorii defavorizate acolo, dependenţi de droguri, sunt nişte oameni cu hepatită C, cu HIV„, a precizat primarul Sectorului 5, Daniel Florea.

Legat de acelaşi proiect, el a spus că Primăria a luat un dispensar dezafectat din cartierul Ferentari. „Am luat o hotărâre de Consiliu, în urmă cu vreo două luni, am obţinut aprobare de la Consiliul General şi acum îl facem un centru socio-medical, care va beneficia de ajutor medical specializat şi va acorda primul ajutor. Vor fi cabinete medicale specializate”, a susţinut Florea.

În context, el a menţionat că, cel mai târziu la sfârşitul lunii septembrie, Primăria Sectorului 5 va achiziţiona trei laboratoare medicale, cumpărate prin Direcţia de Asistenţă Socială.

„Suntem deja în procedură de angajare de personal medical specializat şi suntem în procedură de achiziţie a trei ambulanţe, care îşi vor desfăşura activitatea la Serviciul de Ambulanţă al sectorului 5, numai pentru locuitorii sectorului 5. De asemenea, avem în derulare o serie de programe de conştientizare a populaţiei cu privire la riscurile la care se expun dacă nu se duc la doctor. Cred că la sfârşitul lui octombrie vom avea funcţionale şi prima spălătorie publică şi prima baie socială din sector”, a afirmat Florea. AGERPRES