Cea de-a cincea ediție a ‘Zilelor Pneumologiei Ieșene’, care se desfășoară în perioada 2 – 4 octombrie, reunește profesioniști din toate centrele universitare din țară și aduce în prim-plan interdisciplinaritatea medicinei respiratorii.
Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie din Iași, dr. Radu Crișan Dabija, a declarat că la eveniment vor participa nu doar specialiștii din domeniu, ci și specialiști din cardiologie, boli infecțioase, pediatrie, medicină de urgență și medicină internă.
‘Este o conferință și o sărbătoare pe care spitalul nostru nu a avut-o niciodată. Am început în pandemie, fără nicio idee dacă vom reuși să avem un eveniment de succes sau nu. Am ajuns la a V-a ediție și ‘Zilele Pneumologiei Ieșene’ concurează foarte serios cu alte evenimente naționale de profil din România, aducând la Iași profesioniști în domeniul medicinei respiratorii din toate centrele universitare’, a declarat dr. Radu Crișan Dabija.
Conform acestuia, în cadrul manifestărilor vor fi organizate simpozioane, workshop-uri și vor fi oferite premii pentru ‘angajatul anului’. ‘Adică acei colegi investiți de toți ceilalți prin profesionalism, comportament etic, empatie față de pacienți și aparținători, respectarea procedurilor și protocoalelor și, nu în ultimul rând, interacțiunea cu colegi din toate departamentele. Procesul de nominalizare și votare este unul extrem de transparent și arată ca există colegi la Pneumo Iași care fac diferența în fiecare zi și acest lucru se vede și este apreciat de ceilalți’, a mai spus dr. Radu Crișan Dabija. AGERPRES

- COVID-19
- EVENIMENTE
- ASOCIAŢII DE PACIENŢI
- CAS
- CLINICI PRIVATE
- DSP
- FARMA
- INSTITUŢII
- LEGISLAŢIE
- MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
- ORGANIZAŢII
- SPITALE
- PREVENŢIE
- INOVAŢIE
- COMUNITĂŢI PROFESIONALE
- ATI
- Boli Infecţioase
- Boli Rare
- Cardiologie
- Chirurgie
- Dermatologie
- Diabet
- Endocrinologie
- Epidemiologie
- Estetica medicala
- Gastroenterologie
- Genetica
- Ginecologie
- Hematologie
- Hemofilie
- Boli hepatice
- HIV
- Medicina de familie
- Neurologie
- Nefrologie
- Nutritie
- Obezitate
- Oncologie
- Ortopedie
- Pediatrie
- Pneumologie
- Radiologie
- Stomatologie
- Transplant
- Tromboza
- Urologie
- COMPANII
Selectați Pagina