spital_moinesti.jpgSpitalul Municipal de Urgenţă din Moineşti a marcat, marţi, printr-un simpozion şi o conferinţă de presă împlinirea, pe 1 Martie 2011, a zece ani de când, a fost declanşat un amplu program menit să aducă această unitatea medicală la standarde europene.

„În martie 2001 am spus că avem nevoie de zece ani pentru a putea finaliza ceea ce părea atunci a fi irealizabil. După ceea ce este consemnat în Cartea de Onoare a unităţii, de personalităţi din domeniul medicinei din Europa şi America, din ceea ce spun beneficiarii direcţi ai actului medical, putem spune că suntem pe cale de reuşi să atingem standardele de îngrijire existene în lumea civilizată”, a declarat marţi doctorul în medicină Adrian Cotîrleţ, managerul spitalului.

Potrivit acestuia, în condiţiile României aflate în permanenta tranziţie, evoluţia Spitalului din Moineşti în ultimul deceniu ‘este una atipică’, dar s-a reuşit ceea ce s-a propus prin ‘investiţie, inovare, perfecţionare profesională, argumente ce au condus, implicit, la o creştere a calităţii actului medical’.


‘Mă refer, printre altele, la faptul că am reuşit, datorită sporirii prestigiului profesinal al medicilor şi asistenţilor şi al dotărilor cu aparatură de ultimă generaţie, să creştem cu peste 30% numărul de paturi, să dublăm numărul de medici şi să triplăm personalul medical cu studii superioare’ a explicat doctoprul Cotîrleţ. ‘Ţinem foarte mult la pregătirea profesională şi investim în aceasta, iar faptul ca am reuşit să fim o bază clinică pentru Universitatea de Medicină din Iaşi şi Universitatea ‘Vasile Alecsandri’ din Bacău, unde din octombrie 2010 s-a înfiinţat o secţie de asistenţă medicală generală, ne onorează’, a apreciat în cadrul conferinţei de presă Adrina Cotîrleţ.

Potrivit afirmaţilor acestuia, între ‘secretele’ celor zece ani de performanta s-ar mai afla şi munca în echipă, accesarea de fonduri prin parteneriate cu instituţii şi organizaţii din ţară, accesarea de fonduri europene, stabilirea de relaţii profesionale cu unităţi spitaliceşti şi institute de cercetare în domeniul medicinii din Franţa , Germania, Elveţia, Suedia, precum şi susţinerea ‘continuă şi necondiţionată’ primită din partea autorităţilor locale.

În prezent, echipa managerială a Spitalului de Urgenţă din Moineşti este preocupată de îndeplinirea altor obiective, până la finele lui 2011, Printre acestea se află finalizarea lucrărilor de extindere a Compartimentului Primiri Urgenţe, cu finanţare de la Consiliul Judeţean Bacău şi Consiliul Local Moineşti, investiţie în valoare de 750.000 euro, reabilitarea şi modernizarea Secţiilor Boli Infecţioase şi Pneumonologie, fondurile, în valoare de 50.000 euro fiind asigurate din venituri proprii, reabilitarea Blocului Alimentar, tot din resurse proprii, implementarea Sistemului Informatic pe bază de fonduri structurale, reabilitarea termică, dotarea Laboratorului de Imagistică medicală cu un tomograf în valoare de 250.000 euro şi, premieră în România, amenajarea propriului heliport.

‘Dacă vom reuşi până la finele lui 2011 să realizăm aceste obiective vom putea spune, cu adevărat, că Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti se poate compara cu unităţile medicale similare din Europa Occidentală’, a concluzionat doctorul Adrian Cotîrleţ în declaraţia făcută pentru Agerpres la ceas aniversar. AGERPRES