Consilierul de Stat în Departamentul de Sănătate Publică al Administrației Prezidențiale, Conf. Dr. Diana Păun, va participa la deschiderea Conferinței Internaționale «Prevenție 360° + 5», pe 1 martie, la Crystal Palace Ballrooms București. Evenimentul are loc în perioada 1 – 3 martie și este organizat sub patronajul Colegiului Farmaciștilor din România și cel al AMFB – Asociației Medicilor de Familie București, având ca temă principală prevenția primară și cea secundară.

1.500 participanți din domeniul medical și farmaceutic, medici, asistenți medicali și farmaciști și asistenți de farmacie sunt așteptați să participe la cea de-a doua ediție a acestui eveniment, care s-a bucurat de mare succes în 2017. Data de 1 martie este dedicată segmentului farmaceutic, în timp ce 2 și 3 martie sunt dedicate specialiștilor din domeniul medical.

Evenimentul este creditat CFR, CMR și OAMMGMAMR, iar moderatorul conferinței este Prof. Univ. Dr. Farm. Dumitru Lupuleasa, Președintele Colegiului Farmaciștilor din România, Membru Titular al Academiei de Științe Medicale din România.