Cercetătorii din Australia au dezvoltat un algoritm de inteligență artificială (AI) care estimează grăsimea ascunsă periculoasă, sau grăsimea viscerală, pe baza scanărilor densității osoase, care sunt utilizate pentru detectarea fracturilor la nivelul coloanei vertebrale, informează joi Xinhua.

Grăsimea viscerală, acea grăsime abdominală profundă și dăunătoare care înconjoară organele, este un ‘factor de risc’ strâns legat de probleme grave de sănătate, precum bolile de inimă, diabetul și cancerul, potrivit unui comunicat publicat joi de Universitatea Edith Cowan (ECU) din Australia.

Echipa de la ECU antrenează algoritmul său de învățare automată pentru a analiza scanările laterale ale coloanei vertebrale prin absorbtiometrie cu raze X cu energie duală (DXA), utilizate pentru evaluarea densității osoase, pentru a prezice cu precizie nivelurile de grăsime viscerală din aceste imagini, oferind informații noi și valoroase despre sănătate, fără a fi necesare teste suplimentare.

Metodele actuale de estimare a grăsimii viscerale, precum indicele de masă corporală, circumferința taliei și raportul talie-șolduri, prezintă anumite limitări, deoarece nu pot face distincția între diferitele tipuri de grăsime corporală, ceea ce duce la evaluări inconsistente ale obezității, au afirmat cercetătorii australieni.

Tehnicile de imagistică, precum RMN și CT, oferă măsurători precise ale grăsimii viscerale, dar sunt costisitoare și, în cazul CT, expun pacienții la radiații mai puternice, au afirmat aceștia.

‘Modelul de învățare automată a fost antrenat pe mii de imagini; următorul pas este să încorporeze seturi de date suplimentare din întreaga lume, astfel încât să învețe din cea mai mare și mai diversă cohortă posibilă de date și să devină cât mai eficient posibil’, a declarat Syed Zulqarnain Gilani, lector senior și cercetător principal în domeniul AI la ECU. AGERPRES