Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău şi Spitalul Municipal din Carei, au constituit, împreună cu Spitalul Judeţean Kenezy din Debrecen şi holdingul ce include patru unităţi spitaliceşti din regiunea Sabolcs-Szatmar-Bereg, Asociaţia Medi Pod, în scopul susţinerii activităţii medicale a membrilor ei, prin atragerea de fonduri şi derularea de programe de cooperare transfrontalieră între instituţiile de sănătate române şi maghiare.

„Numele asociaţiei vine de la „pod”, un simbol care leagă două sau chiar mai multe instituţii. Colaborarea excelentă, de mai mulţi ani, dintre spitalul din Zalău şi spitalul Kenezy din Debrecen, extinsă apoi şi la spitalul Nagykallo, a dus la înfiinţarea Asociaţiei Medi Pod, cu sediul în localitatea Zalău. Cele patru instituţii deja colaborează între ele, au făcut schimburi de experienţă şi în continuare sperăm să colaborăm pentru a ridica nivelul serviciilor medicale în favoarea pacienţilor. Asociaţia are ca scop principal susţinerea activităţilor medicale efectuate de către membrii săi, sprijin în îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale, organizare şi sponsorizarea de schimburi de experienţă şi alte instruiri, atragerea de fonduri europene pentru membrii săi, pentru a îmbunătăţi dotările. Asociaţia Medi Pod vine în ajutorul pacienţilor, totodată, organizând activităţi de informare, pentru ca pacientul să îşi poată alege serviciile medicale la instituţiile medicale pentru care optează”, a precizat, joi, într-o conferinţă de presă, Nagy Ernestin, preşedintele asociaţiei amintite.


Cu acelaşi prilej, Tokacs Laszlo, medic din Debrecen, a subliniat faptul că, în sănătate, există probleme regionale, cu care se confruntă atât spitalele din România cât şi cele din Ungaria, precum infrastructura proastă, moştenită din perioda comunistă, dotarea insuficientă, lipsa personalului medical, lipsa prevenţiei, boli regionale tipice, precum cele cardiovasculare sau cele psihice. În acest context, în opinia sursei citate, o parte din probleme ar putea fi rezolvate prin colaborare, prin accesarea, în comun, de fonduri de la Uniunea Europeană sau prin utilizarea tehnologiilor moderne şi a internetului pentru reducerea timpului de acordare a serviciilor medicale şi a costurilor. AGERPRES