
Încă de la izbucnirea războiului, accesul la servicii medicale esenţiale a fost, pentru pacienţii refugiaţi, incert, greoi şi uneori inaccesibil. Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria a fost acolo în tot acest timp, alături de comunitatea ucraineană, oferind până în prezent peste 8000 de consultaţii şi investigaţii medicale gratuite acestor persoane vulnerabile.
Proiectul medical dedicat refugiaţilor ucraineni continuă acum sub un nou nume şi este adaptat nevoilor actuale ale acestora. Această evoluţie reprezintă o continuare a proiectului de succes, „Unitatea Medicală Mobilă pentru ucraineni”, prin care fundaţia a oferit asistenţă medicală vitală în centrele de refugiaţi încă de la începutul conflictului.
Scopul Fundaţiei Inovaţii Sociale Regina Maria rămâne neschimbat: să ofere suport continuu comunităţii ucrainene de refugiaţi, facilitând accesul acestora la servicii medicale esenţiale şi ajutându-i să navigheze mai uşor în sistemul medical sanitar românesc.
Cum funcţionează One Medical Stop Shop?
Pacienţii vor beneficia de consiliere medicală gratuită la Clinica Sala Palatului, oferită de medici ucraineni dedicaţi – refugiaţi la rândul lor. Aceştia îi vor îndruma spre specialiştii potriviţi nevoilor lor medicale, atât în reţeaua de clinici a fundaţiei (Clinica Sala Palatului, InClinic şi Policlinica Sociala Baba Novac), cât şi către parteneri medicali de încredere, precum Memorial Hospital, Revera şi Concierge Medical, sau unităţi medicale de stat.
Proiectul nu ar fi putut fi realizat fără suportul vital oferit de UNICEF România – partener principal,dar şi al altor companii care ne sprijină precum L’oreal, Zenitiva, Chimpex şi SAP Romania, care au înţeles nevoia acestor pacienţi şi susţin eforturile fundaţiei în acest demers.
Invităm pacienţii ucraineni din Bucureşti, adulţi şi copii care au nevoie de îngrijire medicală, să se programeze gratuit la numărul de telefon 0751.155.876.
Aflaţi mai multe informaţii sau susţine această iniţiativă aici:
https://www.fundatiainovatiisociale.ro/ingrijiri-medicale-pentru-refugiati
