stomatolog.jpgMai bine de jumătate din populaţia judeţului nu trece pragul medicului stomatolog, iar 19 la sută din persoane nu se spală pe dinţi, reiese dintr-un studiu prezentat miercuri de Asociaţia Societatea Română de Reabilitare Orală.

În judeţul Iaşi, 19 la sută din populaţie nu se spală pe dinţi niciodată, o persoană foloseşte în medie mai puţin de două tuburi de pastă de dinţi într-un an, iar 72 la sută dintre ieşeni au probleme de sănătate orală: carii, tartru, respectiv, halenă, se menţionează într-un studiu efectuat de Asociaţia Societatea Română de Reabilitare Orală, care a fost prezentat miercuri în cadrul celei de-a VII-a ediţii a Zilei Profilaxiei Generale şi Orale în Iaşi.

Potrivit aceluiaşi studiu, ieşenii alocă doar trei euro pentru acest lucru, iar 66 la sută dintre cei intervievaţi susţin că nu au mers niciodată la medicul dentist. „Din păcate este un procent foarte crescut. Pornind de la această patologie foarte diversă pe care o avem, aş putea spune că nu este îmbucurător faptul că numai doi la sută din cetăţeni au participat la toate ediţiile Caravanei Profilaxiei. Asta înseamnă că sunt doar în trecere, văd despre ce este vorba, nu sunt constanţi în abordarea acestui subiect. Avem nevoie de un screening, de tratament, de o întreagă profilaxie. Anul acesta, în cadrul Caravanei Profilaxiei Orale distribuirea produselor de produse de igienă orală a crescut, în prezent fiind 10.000 de tuburi de pastă de dinţi, periuţe şi apă de gură”, a declarat într-o conferinţă de presă prof.univ.dr Norina Consuela Forna, preşedintele Asociaţiei Române de Reabilitare Orală.

Ca şi la ediţiile anterioare, anul acesta au fost instalate corturi în fiecare dintre cartierele oraşului. Aici, studenţii şi medicii specialişti au acordat consultaţii gratuite şi au împărţit produse de igienă orală cetăţenilor. În mai puţin de două ore, la cele şase corturi amplasate în Iaşi au trecut 248 de persoane cu vârste între 18 şi 50 de ani. „Pe lângă aceste lucruri, activităţile sociale pe care le desfăşurăm în cadrul Societăţii de Reabilitare vizează şi tratamente cu tehnici şi aparatură modernă, cum ar fi implanturile orale gratuite, în care investim peste un milion de euro. Ajutaţi de studenţi şi specialiştii care lucrează la Baza de Învăţământ Stomatologic încercăm să asigurăm tratamente gratuite cazurilor sociale”, a mai spus prof.univ.dr. Norina Consuela Forna.

Ajunsă la cea de-a VII-a ediţie, Ziua Profilaxiei Generale şi Orale în Iaşi este un eveniment de tradiţie în acest teritoriu deosebit de important în evaluarea gradului de sanogenitate la nivelul patologiei orale, în deplină conexiune cu starea generală. Cu acest prilej, Asociaţia Societatea Română de Reabilitare Orală, principalul organizator al acestui eveniment, oferă, pe lângă consultaţii şi tratamente gratuite din sfera stomatologică şi implanto-protetică, pentru a îmbunătăţi starea de sănătate orală şi generală, conferinţe destinate principiilor contemporane ce guvernează profilaxia generală şi orală. AGERPRES