Conceptul „CRED în Medicină” a luat naștere după o analiză a sistemului medical din România și vizează în special creșterea încrederii pacienților români în sistemul medical. Aceasta este una dintre declarațiile făcute de Ada Palea, Director General, NORD – Grupul Medical Provita, în cadrul primului webinar „CRED în Medicină”: valori fundamentale în relaționarea dintre profesioniștii din sănătate și pacienți, desfășurat marți, 28 noiembrie, ora 16.00.

Comunicare, Respect, Etică și Demnitate – valorile unui sistem de sănătate corect și eficient

Ada Palea a prezentat cele patru valori care alcătuiesc acronimul CRED: Comunicarea este considerată o valoare fundamentală pe care trebuie să o aibă orice sistem medical eficient. Trebuie să fie o comunicare deschisă atât cu pacientul, cât și cu aparținătorii, trebuie să fie bidirecțională și în ajutorul pacientului. Respectul stă la baza oricărei relații, fiind fundamentul unei relații corecte între pacient, aparținător și medic. Etica se referă la acționa în mod corect și moral în toate aspectele relației pacient/aparținător și medic. Demnitatea trebuie să fie o normalitate și nu un privilegiu.

„Consider că aceste patru valori sunt fundamentale și trebuie să stea la baza oricărui sistem de sănătate care se dorește a fi un sistem de sănătate corect, de top, care rezolvă pacienți și îi reintegrează în viața de zi cu zi în numere cât mai mari”, completează Ada Palea, lider dedicat îmbunătățirii relației dintre profesioniștii din domeniul sănătății și pacienți.

Obiectivele Programului „CRED în Medicină”

Prin intermediul programului „CRED în Medicină”, inițiatorii își propun creșterea încrederii pacientului în sistemul medical din România și își doresc să aducă medicina din România acolo unde îi este locul.

CRED în Medicină are trei obiective majore, și anume: îmbunătățirea accesului la servicii medicale, creșterea eficienței sistemului de sănătate și creșterea calității serviciilor medicale și a satisfacției pacienților”, a concluzionat Ada Palea.

____

Webinarul „CRED în Medicină”: valori fundamentale în relaționarea dintre profesioniștii din sănătate și pacienți a fost organizat în cadrul platformei EventsMax.ro, cu suportul Nord-Grupul Medical Provita.

Programul CRED în Medicină” susține și promovează standarde înalte de Comunicare, Respect, Etică și Demnitate în practica medicală.

Pentru mai multe informații despre Program, vizitați www.credinmedicina.ro .