braila_sp_psihiatrie.jpgProiectul pentru reabilitarea Ambulatoriului Spitalului de Psihiatrie „Sfântul Pantelimon” din Brăila a fost depus săptămâna aceasta, după cum a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul de Brăila, Aurel Simionescu.

Proiectul de reabilitare, modernizare şi dotare a Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Psihiatrie, în valoare de 14,9 milioane de lei, va fi realizat prin Programul Operaţional Regional, cu o contribuţie de la bugetul local de 241.000 de lei. Potrivit raportului de specialitate, construcţia care face obiectul amenajării ambulatoriului este amplasată în incinta spitalului şi are o suprafaţă de 886 de metri pătraţi.

Spitalul de Psihiatrie „Sfântul Pantelimon” este conceput într-un stil arhitectural specific secolului al XIX-lea, iar începând cu anul 1940 a fost denumit Spitalul de Stat Brăila şi din data de 1 noiembrie 2002 a devenit spital de boli psihice. AGERPRES