Image

Noul aparat pentru cardiologie intervențională, un angiograf în valoare de peste 7,1 milioane lei, a fost pus în funcțiune la Spitalul Județean de Urgență Slatina, fiind efectuate în premieră pentru această unitate medicală și primele coronografii, au anunțat reprezentanții spitalului, într-o postare pe facebook.

Potrivit managerului unității medicale, Angela Nicolae, angiograful, în valoare de 7.160.000 lei, a fost achiziționat cu finanțare de la Consiliul Județean Olt și Ministerul Sănătății și va permite diagnosticarea și tratarea bolilor cardiovasculare, respectiv efectuarea unor coronarografii și implantare de stenturi.

Primele coronarografii, investigații minim invazive care permit vizualizarea arterelor coronare și diagnosticarea problemelor de flux sanguin, au fost efectuate la Slatina joi, de doctorul Eugen Țiereanu, medic primar cardiologie și cardiologie intervențională la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova. Procedurile de cardiologie intervențională de la Spitalul Județean de Urgență Slatina vor fi efectuate în continuare tot de medicul Eugen Țiereanu.

Medicul de cardiologie intervențională a arătat că punerea în funcțiune a noului angiograf ar putea atrage medicii cardiologi la spitalul din Slatina.

‘Intervențiile sunt coronarografii diagnostice la pacienți cu afecțiuni cardiovasculare, angină pectorală și este o plusvaloare pentru Spitalul Județean din Slatina, pentru secția de cardiologie, dar, de fapt, primii și primii care beneficiază de această aparatură și de procedurile care se pot realiza sunt pacienții din județul Olt, din zonele limitrofe, care nu vor mai trebui să meargă în alte centre universitare sau care beneficiază de această aparatură deja de ceva vreme. Începând cu proceduri de o complexitate și dificultate ușoară și ușoară spre medie și ulterior crescut progresiv, astfel încât să se ajungă să poată să fie tratați în viitorul sper nu cel mai îndepărtat și pacienți cu infarct miocardic, acolo fiind beneficiul cel mai mare. Timpul în care se va desfășura procedura la un pacient cu infarct miocardic depinde foarte mult și nemaifiind nevoie să fie transferat în alt centru, realizându-se în Slatina, dar, repet, nu vorbim de momentul de față, ci sper că în viitorul cel mai apropiat acest lucru va aduce un beneficiu major. Dotarea cu un astfel de aparat într-un spital, indiferent că vorbim de Slatina sau orice alt centru, creează o emulație suplimentară din partea medicilor cardiologi care pot să vină să-și desfășoare activitatea’, a spus Eugen Țiereanu.

Șefa Secției Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Slatina, Cristina Ramona Mitruțoiu, a subliniat că punerea în funcțiune a angiografului reprezintă ‘un pas mare pentru evoluție’ în unitatea medicală.

‘Este un mare pas pentru evoluție, în special pentru pacienții din acest județ care au nevoie de aceste investigații cât mai aproape de casă. Noi ne bucurăm foarte mult că am reușit să demarăm acest proces, a fost de durată, dar o să fie din ce în ce mai bine’, a spus medicul Cristina Ramona Mitruțoiu.

Spitalul Județean de Urgență Slatina va efectua începând de luna viitoare și primele intervenții pentru montarea de stenturi, potrivit directorului medical, Florin Popa.

‘La începutul mandatului meu de director medical am zis că cel mai important pas pentru spital este să facem proceduri de cardiologie intervențională. Iată că au trecut aproximativ patru ani și s-a întâmplat acest lucru și la noi, la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Este un pas imens înainte. Știm foarte bine că patologia cardiovasculară este pe primul loc la mortalitate, este un pas imens pentru spital, pentru tot ce înseamnă comunitatea județului Olt. Astăzi am făcut două proceduri care au fost un real succes, este vorba de investigații, coronarografie. Am stabilit ca luna viitoare să ne revedem la spital, să facem iarăși procedurile. Eu sper ca luna viitoare să putem pune și stenturi’, a spus medicul Florin Popa.

Implantarea de stenturi este o procedură ce asigură deschiderea arterelor blocate sau îngustate, prevenind infarctul miocardic. AGERPRES

 

Sursa foto: Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina