În cursul săptămânii trecute, la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară a UMF Carol Davila de la Spitalul Clinic de Urgență București, a fost efectuată în premieră în sistemul public de sănătate din România, o procedură de inserție percutanată de MITRACLIP.
Este vorba despre o procedură intervențională percutanată de rezolvare a insuficienței mitrale și face parte din categoria procedurilor „cardiostructurale”, care se bucură în ultima perioadă de tot mai mult interes din partea specialiștilor în domeniu.
Procedura se adresează pacienților cu insuficiență mitrală severă neeligibili pentru o operație chirurgicală
Echipa care a realizat acest implant, coordonată de Prof. Univ. Dr. Habil. Horațiu Moldovan, Șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a UMF Carol Davila de la SCUB, a fost alcătuită din: Dr. Bogdan Dragoescu – cardiolog intervenționist, Dr. Cristian Voica – chirurg cardiovascular, Dr. Valeria Stati – medic rezident chirurgie cardiovasculară.
De pregătirea pacienților și monitorizarea echocardiografică transesofagiană peroperatorie s-a ocupat Dr. Claudia Nica – cardiolog, iar la ATI – Dr. Alexandru Conduraru. De asemenea, în realizarea intervenției, echipa a beneficiat de colaborarea Prof. Matjas Bunc – cardiolog intervenționist și Dr. Moska Bervar – echografist, de la UKC Ljubliana.
Pacientul, un barbat de 76 de ani cu insuficiență mitrală severă are o evoluție favorabilă.
Această nouă premieră pentru echipa SCUB coincide în mod fericit cu sărbătorirea în data de 29 septembrie a Zilei mondiale a inimii.