Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, a atras atenţia asupra faptului că Serviciul de Achiziţii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila funcţionează cu un sfert din personalul necesar.
„Serviciul Achiziţii funcţionează cu cinci oameni, în condiţiile în care, pentru un serviciu complet al unui spital, ar trebui între 15 şi 20 de oameni. De exemplu, la achiziţia de medicamente sunt peste 350 de poziţii. Cinci oameni nu pot face fizic faţă, dar mai sunt şi alte lucruri de achiziţionat, contracte, materiale sanitare, tot felul de referate”, a declarat Chiriac.
Având în vedere volumul mare de muncă, Francisk Iulian Chiriac a precizat că a luat hotărârea ca partea de investiţii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă să fie preluată de Consiliul Judeţean, pentru a degreva o parte din angajaţii unităţii spitaliceşti.
„Volumul de muncă este foarte mare, de aceea am luat hotărârea ca tot ceea ce înseamnă partea de investiţii să o preluăm noi, la Consiliul Judeţean. Am vorbit deja cu partea de achiziţii şi partea juridică în legătura cu ceea ce este legal şi putem noi lua, ca sa degrevăm puţin acei oameni de această piatră de moara care atârnă asupra lor”, a completat Chiriac.
În urma unei şedinţe care a avut loc la începutul lunii februarie, între preşedintele CJ Brăila şi conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă, au fost identificate probleme în aprovizionarea cu medicamente a unităţii spitaliceşti şi, implicit, au fost găsiţi şi responsabilii în acest caz.
Preşedintele CJ Brăila a precizat că au fost luate mai multe măsuri, printre care întocmirea unui raport zilnic cu stocul din farmacie către managerul spitalului şi către preşedintele CJ, prezentarea situaţiei la zi privind funcţionarea aparaturii medicale din spital, realizarea unui grafic de livrare pe trimestru, care să fie trimis către toţi furnizorii, cu comanda fermă, responsabilizarea personalului împuternicit cu curăţenia în spital, întocmirea unui necesar de materiale sanitare la zi, pentru a nu mai exista disfuncţionalităţi în exercitarea actului medical. AGERPRES