spital reparatii.jpgComitetul de Monitorizare al Programului Operaţional Regional 2007-2013 a avizat deschiderea apelului de proiecte pentru reabilitarea termică a clădirilor instituţiilor publice, în prima etapă clădirile spitalelor din ţară, a anunţat joi, la Oradea, secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Marcel Boloş, la finalul şedinţei comitetului desfăşurată pe 23 şi 24 octombrie la Oradea.

„Este o veste bună pentru că este un program mult aşteptat, chiar dacă este un aviz de principiu. Am avut o discuţie şi cu reprezentanţii Comisiei Europene, prezenţi la lucrările Comitetului de Monitorizare şi am rămas înţeleşi că la sfârşit de noiembrie vom avea o altă întâlnire pentru a definitiva schema de finanţare care va sta la baza acestui program naţional ce se va adresa în special autorităţilor locale”, a declarat Marcel Boloş, în conferinţă de presă, la Primăria Oradea.

Programul care vizează, prioritar, spitalele din ţară, urmând şcolile la nivel naţional şi alte categorii de instituţii publice, va avea un buget estimativ de 800 de milioane de euro şi se va adresa autorităţilor municipiilor reşedinţă de judeţ, pentru spitalele de interes judeţean şi spitalele municipale, care ar putea intra în prima etapă pentru a accesa fonduri pentru reabilitare termică. Nu vor putea aplica spitalele private. Lucrările de reabilitare termică finanţate sunt anvelopările faţadelor, tâmplăria ferestrelor, sistemele de ventilaţie, alimentarea cu energie electrică şi energie termică şi vizează reducerea costurilor de funcţionare a spitalelor. Ca noutate, beneficiarii vor fi susţinuţi şi pentru implementarea unor soluţii inovative, precum panourile solare.
Schema de finanţare, ajustată într-o întâlnire viitoare cu reprezentanţii CE, înseamnă că, din bugetul UE, grantul va fi de 80% din valoarea lucrărilor, în timp ce contribuţia bugetului de stat şi a bugetului local va fi, deocamdată ca propunere, de câte 10%.

Calendarul programului prevede ca, probabil, în primul trimestru al anului viitor să fie lansat ghidul solicitantului şi tot rapid va fi deschis şi apelul de proiecte, din aprilie-mai. „De ce este grabă? Pentru că până pe 31 decembrie 2013 trebuie să încheiem procesul de contractare. Este ultimul tren pe care l-am prins pentru spitalele din România şi până pe data 31 iulie 2015 este perioada de implementare a proiectelor”, a spus secretarul de stat Marcel Boloş.
Bugetul estimat de 800 de milioane de euro va fi definitivat în discuţia cu CE. Principiul de acordare a fondurilor va fi „primul venit, primul servit”. „Eu sper că este un program absolut necesar pentru România şi pentru asigurarea condiţiilor în sistemul sanitar”, a precizat Boloş amintind că săptămâna viitoare, în Guvern, va fi aprobată OUG pentru clădirile instituţiilor publice.

Boloş a mai transmis că, dacă acest program-pilot va fi implementat în condiţii de normalitate, în următoarea perioadă de programare, 2014-2020, se vor putea negocia bani pe eficienţă energetică la clădirile instituţiilor publice (nu doar pentru reabilitare termică), pentru care UE alocă în jur de 10% din bugetul pe ţară. Perspectiva este ca sumele estimative să crească, în condiţiile în care UE are o directivă specială pentru performanţa energetică a clădirilor. „Pentru cei care nu prind primul tren de reabilitare termică să nu se îngrijoreze pentru că în a doua etapă de programare, dacă avem rezultatele scontate în reabilitarea termică, vom putea discuta de mai mulţi bani şi mai multe proiecte pentru eficienţă energetică”, a spus Boloş. AGERPRES