Ziua Naţională a Transplantului, ajunsă la cea de-a XI-a ediţie, a fost sărbătorită vineri la Academia Română printr-o serie de evenimente dedicate celor 15 ani de transplant hepatic în ţara noastră. În deschiderea manifestărilor, la simpozionul „15 ani de transplant hepatic în România”, a fost evidenţiată evoluţia acestui domeniu de vârf în ţara noastră, prin conturarea şi consolidarea la Institutul Clinic Fundeni a unui centru naţional de transplant hepatic.

Conferinţele au vizat cei 15 ani de transplant hepatic în Institutul Clinic Fundeni, dar şi istoria transplantului renal românesc, cooperarea cu Spitalul Niguarda şi cu Spitalul Universitar din Essen, modul cum se construieşte un program de transplant în România şi impactul transplantării cardiace asupra transplantului de organe în România, printre vorbitori numărându-se: prof. Domenico Forti (Spitalul Niguarda, Milano, Italia); prof. Christoph Broelsch (Spitalul Universitar Essen, Germania); prof. Mihai Lucan (Institutul de Urologie şi Transplant Cluj-Napoca); prof. Irinel Popescu, de la Institutul Clinic Fundeni, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale din România.

Lideri mondiali în transplantul de ficat, profesorii Domenico Forti şi Christoph Broelscheste au colaborat cu echipa de medici români, primul realizând alături de aceştia primele operaţii de transplant hepatic de la donator decedat iar cel de-al doilea, împreună cu aceeaşi echipă, efectuând primele operaţii de transplant hepatic de la donator în viaţă.

„Aceşti 15 ani înseamnă un drum la capătul căruia avem peste 650 de operaţii de transplant hepatic, ajungând, în ultimii trei ani, la peste 100 de operaţii pe an, deschizând un al doilea program în domeniu la Spitalul „Sfânta Maria”, formând o şcoală de transplant, care în momentul de faţă e capabilă să preia oricând ştafeta, ajutând, la rândul nostru, aşa cum, iniţial, şi noi am fost ajutaţi de programe mai experimentate, programul de la Chişinău, cu pregătirea specialiştilor şi cu debutul primelor operaţii şi consolidând această intervenţie de care beneficiază sute de bolnavi”, a declarat pentru AGERPRES profesorul Irinel Popescu.

La finalul simpozionului, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, s-a declarat „extraordinar de mulţumit de tot ceea ce s-a întâmplat în 2014”. „Cred că şi finanţarea putea fi îmbunătăţită, dar sper s-o remediem în 2015 şi cu ajutorul colegului nostru, dl preşedinte Ciurchea, de la Casa Naţională de Asigurări. Cred că faceţi un lucru extraordinar, pentru care meritaţi toate felicitările. La fel şi colegilor de la Autoritatea Naţională pentru Transplant. Aş menţiona toate echipele de medici care ajută şi care contribuie, până la urmă, la reuşita tuturor operaţiilor de transplant pe care le faceţi în toate domeniile”, a spus Bănicioiu.

Cu acest prilej au fost acordate peste 100 de diplome de excelenţă şi medalii dedicate marcării a 15 ani de transplant hepatic în România unor specialişti sau instituţii care s-au remarcat în domeniu, printre cei distinşi regăsindu-se prof. Domenico Forti şi prof. Christoph Broelsch, prof. Irinel Popescu, Nicolae Bănicioiu, secretarul general al Academiei Române, Victor Voicu, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Răzvan Vulcănescu, Spitalul Bagdasar şi medicul Rosana Turcu, pacienţi transplantaţi, precum şi jurnalişti.
Pe 15 aprilie s-au împlinit 15 ani de transplant hepatic în România, 15 aprilie 2000 reprezentând „un moment istoric pentru România, data la care echipa profesorului Irinel Popescu a realizat prima operaţie reuşită de transplant hepatic din spaţiul românesc (de la donator decedat)”. Cei 15 ani de transplant hepatic în România au însemnat un număr de 669 de operaţii la 639 de pacienţi.

Începând cu anul 2005, când România a început să aniverseze anual activităţile legate de transplant, Ziua Naţională a Transplantului evidenţiază şi reconfirmă magnitudinea medicală şi socială a actului transplantului, aducând laolaltă, în fiecare an, persoane care au beneficiat de transplant, alături de familiile lor, specialişti din domeniul transplantului, personalităţi marcante ale vieţii medicale naţionale şi internaţionale, reprezentanţi mass-media, pentru a sărbători împreună a doua şansă la viaţă. AGERPRES