Evenimentul „Zilele Spitalului Clinic Dr. C. I. Parhon” se pregătește pentru a treia sa ediție, ce va avea loc în perioada 5 – 7 iunie 2024, la Hotel Unirea din Iași.

Conferința este organizată de Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iași, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Primăria Municipiului Iași, Oameni și Companii și Asociația pentru Consiliere și Educație în Sănătate.

Evenimentul beneficiază de creditarea cu 15 puncte EMC de către Colegiul Medicilor România și cu 15 puncte EMC de către OAMMMR.

Această ediție este dedicată aniversării a 81 de ani de activitate medicală a spitalului. Programul științific va include prezentări adresate atât personalului medical, cât și celui socio-administrativ, iar alocuțiunile vor fi susținute de specialiști care activează în spital, dar și de invitați din afara acestuia și din Iași.

Spitalul Clinic “Dr. C. I. Parhon” este un centru de excelență pentru pacienții cu afecțiuni ale rinichiului care deservește întreaga zonă a Moldovei. Acesta oferă servicii medicale complexe, cu o abordare pluridisciplinară, în conformitate cu cele mai recente strategii de diagnostic și tratament, acoperind o gamă largă de patologii.

Deschiderea oficială va avea loc în data de 5 iunie, ora 18:00, în prezența reprezentanților spitalului și a autorităților locale.

Mai multe detalii despre eveniment veți putea regăsi pe pagina oficială dedicată acestuia: https://www.zilelespitaluluiparhoniasi.ro/