Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti va organiza cea de-a VII-a editie a deja traditionaulului eveniment „Zilele medicale” in perioada 26-28 iulie.
Programul stiintific al manifestarii va cuprinde subiecte de larg interes din specialitatile medico-chirurgicale. Vor fi prezenti specialisti recunoscuti ai lumii medicale romanesti si internationale ce vor impartasi din succesele experientei lor profesionale. Continuand traditia ultimilor ani, vor fi efectuate interventii chirurgicale in premiera, ce vor putea fi urmarite in direct in mai multe locatii printr-un sistem de transmisie video.
Schimbul de experienta dintre participanti si invitatii din centrele universitare va continua in cadrul conferintelor desfasurate pe parcursul celor trei zile ale manifestarii stiintifice, urmand a fi discutate ultimele noutati din medicina inceputului de mileniu.
„Au trecut deja sapte ani de la ceea ce la început parea a fi un act de curaj pentru noi, dar în acelasi timp o necesitate pentru lumea medicala din judetul Bacau. Conceptul numit Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti parea la început greu realizabil, în conditiile restrictiilor economice impuse spitalelor la nivel national. În acelasi timp nu putem uita entuziasmul cu care a fost primita aceasta idee de catre cei mai multi, dar mai ales reticenta scepticilor care considerau ca Moinestiul nu poate fi pregatit pentru un asemenea eveniment cu deschidere nationala si internationala. Dar am considerat scepticismul ca pe o provocare de tipul ‘quod erat demonstrandum’ (ce trebuia demonstrat). Si am demonstrat! Am dovedit de-a lungul ultimilor ani, ca tot ce înseamna evolutie, autodepasire, atingere de standarde europene în mediul sanitar nu tine numai de fonduri materiale, cât mai ales de implicare, daruire si o lupta perpetua împotriva delasarii si a asteptarii ca altii sa faca pentru noi ceea ce cu siguranta noi putem sa facem în echipa. Consideram ca am demonstrat ca putem fi competitivi, deschisi, receptivi si comunicativi, iar faptul ca SMU este localizat într-un oras relativ mic, nu are nici o relevanta în fata profesionalismului. Ne asteptam ca editia a VII-a a Zilelor Medicale ale Spitalului de Urgenta Moinesti sa depaseasca prin noutate, evolutie, calitate si interes celelalte sase editii si va asteptam sa ne fiti alaturi, pentru ca numai împreuna putem evolua”, afirma Dr. Adrian Cotarlet, Managerul Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti.
Programul evenimentului:
Joi, 26 iulie 2012 – Moinesti
Ziua Asistentilor Medicali
8.00 – 13.00: Cursuri sustinute de Ordinul Asistentilor Medicali din Romania
13.00 – 14.00: Pauza
14.00 – 18.00: Sesiuni stiintifice
Vineri, 27 iulie 2012 – Moinesti
Calitate si performanta in managementul medical modern
8.00 – 13.00: Sesiuni stiintifice si Demonstratii operatorii transmise in direct
13.00 – 14.00: Prezentarea evolutiei spitalului.Conferinta de presa.
14.00 – 15.00: Ceremonia de deschidere
16.00 – 18.00: Masa rotunda cu tema “Multidisciplinaritate si complementaritate in abordarea pacientului critic”
19.00: Plecare Slanic Moldova
20.00: Cocktail la Pensiunea Montana, Slanic Moldova
Sambata, 28 iulie 2012 – Slanic Moldova
Chirurgia minim-invaziva vs. clasica la inceput de mileniu
8.00 – 13.00: Sesiuni stiintifice si Demonstratii operatorii transmise in direct din Spitalul Moinesti in salile de conferinta din Slanic Moldova
13.00 – 14.00: Pauza
14.00 – 18.00: Sesiuni stiintifice
18.00 – 19.00: Concluzii
20.00 Cina festiva
Cei care doresc sa participe la eveniment sunt rugati sa completeze FORMULARUL.