“WÖRWAG STARt UP” – un nou start pentru studenții farmaciști

Compania farmaceutică germană WÖRWAG Pharma dă startul unui program de susținere si orientare profesională dedicat studenților farmaciști: “WÖRWAG STARt UP”. Programul va demara pe data de 1 octombrie 2020, prima dată în mediul online. Apoi, începând cu anul 2021 vor fi implementate componentele practice și aplicate ale programului.

Programul “WÖRWAG STARt UP” va avea două componente principale: Ambasador“ și Internship“. Acestea vor oferi studenților ocazia de a deprinde și cunoștințe practice în farmacii (programul „Ambasador“) sau în companii din industria farmaceutică (programul „Internship“).

În contextul perioadei provocatoare de pandemie cu care ne confruntăm, atât industria farmaceutică, cât și viețile noastre sunt puse la încercare. Pentru generația tinerilor farmaciști, incertitudinile legate de piața muncii pot fi îngrijorătoare. Programul “WÖRWAG STARt UP” își propune, prin ambele module amintite mai sus, să ofere viitorilor absolvenți experiență relevantă, educație practică și mentoratul unor profesioniști cu experiență. Astfel, deși piața muncii trece momentan printr-o perioadă de incertitudini, aceștia pot porni în carieră cu șanse reale de adaptare în domeniul pe care și l-au ales.

WÖRWAG STARt UP pleacă la drum cu două obiective mari. În primul rând, să îi sprijine pe studenții la Farmacie să cunoască și să înțeleagă toate opțiunile de carieră ce se află în fața lor la terminarea facultății. Facultatea de Farmacie te pregătește pentru o mulțime de joburi. Absolvenții trebuie să fie conștienți de această varietate și de cum se poziționeză ei în relația cu fiecare dintre opțiunile pe care le pot avea. În al doilea rând, programul dorește să scoată în evidență ce este cu adevărat farmacistul, ca și specialist în domeniul medical, ca și educator și consultant în comunitate, și nu în ultimul rând ca și antreprenor. Farmacistul este un prieten al nostru, al comunității, un profesionist în domeniul sănătății bine pregătit, capabil să ofere sfaturi și să facă recomandări. De cele ma1i multe ori, face acest lucru cu empatie. Pentru că aceasta este vocația lui, să asculte și să îngrijească”, spune Norina Gâvan, CEO WÖRWAG Pharma România.

Primul pas îl reprezintă înscrierea online în programul “WÖRWAG STARt UP. Studenții la Farmacie care se înscriu până la finalul lunii decembrie 2020 vor avea acces la Harrison Assessments Tool, un instrument performant de orientare în carieră. Acesta testează aptitudinile personale și potențialul de satisfacție. Mai mult, participanții vor beneficia de seminarii live pe Facebook, care să-i ajute să înțeleagă cât mai bine rezultatele oferite de acest instrument.

[De ce ati ales sa va alaturati acestui demers al Worwag Pharma? Ce aport va aduce implicarea dvs in dezvoltarea profesionala a participantilor? – va rog sa introduceti 1-2 paragrafe aici]

Pentru înscrieri și detalii, vă rugăm să consultați paginile de Facebook Pagina de Facebook Wörwag Pharma RomâniaPagina de Facebook Wörwag STARt UP  și Platforma de înscrieri.

STARt UP” este un program WÖRWAG Pharma, organizat cu sprijinul Federatiei Asociațiilor Studenților Farmaciști din România (FASFR), în colaborare cu Asociația Ascendis, desfășurat în parteneriat cu Alphega, Lara Farm, Bioeel și Media Kompass. Programul beneficiază de suportul Colegiului Farmaciștilor din România și este implementat și promovat de agenția Roddia.

WÖRWAG Pharma este o companie farmaceutică germană cu activitate în 37 de țări de pe 5 continente, specializată în producția de medicamente și suplimente alimentare pe bază de vitamine, minerale și oligoelemente. De aproape 50 de ani, compania este specializată în prevenția și tratamentul cu biofactori a diabetului zaharat, a neuropatiei diabetice, a bolilor cardiovasculare, gastroenterologice și a altor boli metabolice.