voiculescu_vlad4.jpgMinistrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi, că a fost întocmită ”o hartă a nevoilor fiecărei regiuni în parte”, acestea urmând a fi făcute publice în curând. „O hartă a nevoilor este un element esenţial pentru orice planificare a dezvoltării de infrastructură sanitară. Suntem bucuroşi că am început cu regiunea de Nord Est a României. Această hartă este deja finalizată, agreată de Comisia Europeană. Cu siguranţă va fi făcută publică în curând”, a declarat ministrul Vlad Voiculescu.

Ministrul Sănătăţii a afirmat în acest sens că sunt câteva planuri ce vizează politica sistemului sanitar, respectiv, medicina primară care e reprezentată de medicii de familie şi medicina de ambulatoriu, precum şi medicina terţiară, reprezentată de medicii specialişti din spital. „Trebuie să înţelegem că politica sanitară poate merge numai în această direcţie. Trebuie să avem această piramidă unde la bază stau întotdeauna medicii de familie, medicina primară, iar medicina terţiară – spitalele – trebuie să se adreseze doar nevoilor complexe de sănătate de care are nevoie populaţia”, a declarat Voiculescu.

Ministrul Vlad Voiculescu şi comisarul european Corina Creţu au vizitat Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi, dar şi locul unde se va construi Spitalul Regional de Urgenţe. AGERPRES