Noi cercetări sugerează că suplimentarea cu vitamina D poate îmbunătăți controlul zahărului din sânge și poate reduce inflamația în diabetul de tip 2, oferind un plus promițător la tratamentele actuale.

Un studiu recent publicat în Nutrients a trecut în revistă rolul vitaminei D (VD) în managementul și prevenirea diabetului zaharat de tip 2 (DT2).

Diabetul se numără printre cauzele majore de morbiditate, deces prematur și complicații severe, cum ar fi insuficiența renală și amputația, printre altele. DT2 reprezintă peste 90% din cazurile de diabet, ridicând o povară semnificativă asupra sistemelor de sănătate.

Se caracterizează prin defecțiunea celulelor β pancreatice și sensibilitate la insulină. VD a câștigat o atenție considerabilă pentru efectele sale pleiotrope dincolo de sănătatea scheletului.

S-a raportat că nivelurile deficitare de VD cresc riscul de diabet. În plus, se speculează că VD exercită proprietăți antidiabetice prin diferite mecanisme. În timp ce studiile susțin rolul său în homeostazia glucozei, constatările rămân inconsistente.

Ca atare, în studiul de față, cercetătorii au investigat efectele protectoare ale VD asupra celulelor β pancreatice, concentrându-se pe beneficiile VD asupra controlului glicemic și diabetului.

 

Vitamina D si Diabetul

VD este bine cunoscută pentru rolul său în metabolismul calciului, iar deficitul de VD poate duce la afectarea dezvoltării osoase. Cu toate acestea, rolul VD în îmbunătățirea sensibilității la insulină și a funcției celulelor β este mai puțin recunoscută.

VD stimulează secreția de insulină prin activarea receptorilor VD de celule β (VDR). În plus, suplimentarea cu VD îmbunătățește hemoglobina glicata (HbA1c) și nivelul glucozei a jeun și reduce riscul de DT2.

O meta-analiză a confirmat că suficiența VD ajută la atenuarea patologiei celulare asociate cu rezistența la insulină. Acest lucru se realizează prin susținerea unor niveluri minime de radicali și specii reactive, reducerea citokinelor proinflamatorii, creșterea citokinelor antiinflamatorii și facilitarea semnalizării normale a calciului.

Legarea 1,25-dihidroxivitaminei D, forma activă a VD, de VDR activează genele responsabile pentru creșterea celulelor β, transportul glucozei și sinteza insulinei. VD influențează, de asemenea, secreția de insulină prin mecanisme non-genomice. Depolarizează membranele celulelor β, deschizând canalele de calciu și crescând afluxul de calciu, ceea ce declanșează eliberarea de insulină.

 

Suplimentarea Vitaminei D pentru controlul glicemic

Diverse studii au raportat efectele suplimentelor cu VD asupra nivelurilor de HbA1c. Un studiu randomizat controlat (RCT) a observat niveluri scăzute de HbA1c după administrarea VD. Un alt studiu a evidențiat o reducere semnificativă a HbA1c cu aportul combinat de VD și calciu, dar nu numai cu VD.

Un studiu a raportat îmbunătățirea HbA1c și a glicemiei a jeun în urma unei injecții cu doze mari de VD la pacienții cu DT2.

Mai mult, un studiu a constatat că suplimentarea cu calciu și VD ar putea preveni creșterea glicemiei și rezistența la insulină la persoanele cu niveluri scăzute de glucoză. O meta-analiză a dezvăluit, de asemenea, un efect semnificativ al suplimentării VD asupra glicemiei a jeun; cu toate acestea, un alt studiu a observat că suplimentarea cu VD a avut un impact redus asupra nivelurilor de glucoză din sânge a jeun.

În timp ce câteva studii nu au observat îmbunătățiri ale rezistenței la insulină cu suplimentarea VD, altele au raportat reduceri substanțiale.

Aceste discrepanțe apar din limitări metodologice și factori individuali, cum ar fi variațiile genetice, capacitatea de răspuns și nivelurile de bază ale VD. De notat, VD are efecte specifice asupra diferitelor populații, cum ar fi adulții în vârstă, copiii și adulții.

De exemplu, un studiu a arătat că suplimentarea cu VD a redus semnificativ HbA1c și nivelurile de glucoză a jeun la persoanele în vârstă cu prediabet.

Mai mult, la adolescenții și copiii cu DT1 sau DT2 și deficit de VD, suplimentarea cu VD a fost asociată cu o reducere semnificativă clinic a HbA1c și o scădere semnificativă a indicelui de masă corporală și a nivelurilor de alanin aminotransferazei.

 

Suplimentarea Vitaminei D și complicațiile DT2

Efectele VD asupra riscului de complicații ale diabetului și boli cardiovasculare rămân controversate. Un RCT cu peste 25.000 de participanți a arătat că tratamentul VD pe parcursul a cinci ani nu a avut beneficii de protecție semnificative împotriva evenimentelor cardiovasculare. În schimb, studiile mecaniciste au evidențiat rolul esențial al VD în regenerarea și protecția vasculară.

Mai mult, un studiu care a implicat adulți în vârstă a arătat că suplimentarea cu VD a condus la o reducere semnificativă a evenimentelor de insuficiență cardiacă; cu toate acestea, nu au existat diferențe în ceea ce privește incidența accidentului vascular cerebral sau a infarctului miocardic.

Efectele VD asupra hipertensiunii sunt neclare, deși studiile sugerează că suplimentarea cu doze mari de VD ar putea duce la îmbunătățiri pe termen scurt. Diverse studii sugerează legături între degenerescența maculară legată de vârstă și deficiența VD. Un studiu a observat o corelație inversă între nivelurile de 1,25-dihidroxi vitamina D și retinopatia diabetică (RD).

Un alt studiu a raportat o asociere semnificativă între prevalența RD și nivelurile serice de 25-hidroxivitamina D într-o cohortă de diabet. Mai mult, o meta-analiză a demonstrat că pacienții cu deficit de VD și diabet au un risc mai mare de a dezvolta RD.

 

Concluzii

Vitamina D influențează fiziopatologia diabetului prin îmbunătățirea producției, secreției și sensibilității de insulină și reducând inflamația și stresul oxidativ.

Impactul său asupra metabolismului glucozei și asupra incidenței DT2 a fost inconsecvent în cadrul studiilor. În plus, suplimentarea cu VD are beneficii substanțiale împotriva complicațiilor legate de diabet.

În special, variabilitatea considerabilă între studii complică formularea concluziilor definitive și a recomandărilor clinice.

Ca atare, sunt necesare studii suplimentare pentru a elucida relația dintre VD și metabolismul glucozei, subliniind răspunsurile individuale la suplimentarea VD.

 

Sursa: News-medical.net