Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Viorel Jinga, a subliniat importanţa simulării medicale, arătând că aceasta contribuie la dezvoltarea abilităţilor clinice, dar şi de comunicare cu pacienţii şi aparţinătorii acestora.

La Centrul de Simulare Medicală al UMF „Carol Davila” a fost organizată miercuri o sesiune specială pentru jurnalişti.

„Un doctor învaţă toată viaţa, este student toată viaţa. Prin această simulare medicală se dezvoltă abilităţile clinice. (…) Este foarte importantă simularea medicală pentru că se poate verifica dacă s-a învăţat bine procedura respectivă, se poate îmbunătăţi activitatea de îngrijire a pacienţilor, creşte siguranţa pacienţilor şi este într-un mediu sigur. (…) Se poate repeta până se învaţă acea intervenţie medicală, se poate crea un scenariu clinic în care cel care face procedura este verificat prin filmare. De asemenea, şi comunicarea cu pacientul, cu aparţinătorii se poate realiza prin filmarea actului respectiv, după care cel care este tutorele de curs îl ia pe cursant şi discută dacă a comunicat bine sau nu cu pacientul. Scopul final este creşterea siguranţei pacientului, fiind o metodă complementară învăţământului clasic”, a explicat rectorul.

El a amintit că activitatea centrului a început în urmă cu doi ani când nu existau multe modele şi simulatoare dotate precum cele din prezent. „Am început activitatea aici acum doi ani. (…) Nu aveam foarte multe modele, manechine sau simulatoare computerizate, dar, pe parcurs, am reuşit să populăm această clădire, aceste spaţii cu modele, manechine şi simulatoare computerizate”, a arătat Jinga.

La rândul său, prorectorul pentru dezvoltarea infrastructurii informaţionale, digitalizare şi tehnologii inovative, Ştefan Busnatu, a evidenţiat importanţa centrului de simulare. „Am reuşit să creştem acest centru de simulare plecând de un nucleu. (…) Am ajuns în a avea un număr de 11.000 de participanţi la atelierele care au fost desfăşurate”, a precizat Busnatu.

Potrivit consilierului prezidenţial Diana Păun, ceea ce pentru generaţia sa părea SF, a devenit o realitate pentru tinerii studenţi şi rezidenţi, dar şi pentru cadrele didactice.„Sunt foarte invidioasă pe studenţii din Facultatea de Medicină, din Facultatea de Stomatologie pentru oportunitatea deosebită pe care o au de a-şi educa competenţele şi abilităţile în domeniul procedurilor medicale într-un centru de top. (…) Ceea ce pentru generaţia noastră părea SF, pentru tinerii noştri studenţi, rezidenţi şi pentru cadrele medicale este realitatea zilelor noastre”, a transmis Păun.

Simularea medicală reprezintă o metodă modernă de formare ce utilizează diverse tehnici de predare complementare modelului clasic, în combinaţie cu aparatură, instrumente şi tehnologii inovative pentru a crea un mediu şi scenarii de practică similare realităţii. Aceasta permite profesioniştilor din domeniul sănătăţii – medici, asistente, dar şi studenţilor din disciplinele medicale să-şi exerseze şi să-şi îmbunătăţească abilităţile clinice, de manualitate, dar şi abilităţile de comunicare, coordonare şi luare a deciziilor, stimulând munca în echipă.

În cei doi ani de la inaugurarea Centrului de Simulare Medicală de la UMF „Carol Davila”, au fost desfăşurate 892 de ateliere, la care au participat studenţi de la Medicină Generală, Asistenţă Medicală Generală, Stomatologie şi Farmacie, medici rezidenţi şi cadre didactice. AGERPRES