ponta_2012.jpgMedicii nu mai sunt funcţionari publici de anul trecut, prin Ordonanţa nr. 2, care i-a scos din acest sistem, actul normativ fiind aprobat de Parlament, a precizat premierul Victor Ponta. El a adăugat că ministrul Justiţiei va elabora un proiect de lege privind contribuţiile suplimentare ale pacienţilor către cei care îi consultă, astfel încât în baza unor condiţii cumulative răspunderea penală a medicului, a asistentului sau a oricărui reprezentant al sistemului sanitar să nu mai fie implicată.

„Medicii nu mai sunt funcţionari publici prin decizia pe care Guvernul a adoptat-o anul trecut – Ordonanţa 2 din 2014, care i-a scos pe medici din sistemul funcţionarilor publici. Legea a fost, de altfel, aprobată de Parlament. Deci, din acest punct de vedere pe Statutul medicului nu avem ce să schimbăm în plus, e vorba de responsabilitatea penală. Ministrul Justiţiei, împreună cu reprezentanţi din sistemul medical, va veni săptămâna viitoare cu un proiect de lege, nu cu o ordonanţă de urgenţă (…), care să prevadă, pe înţelesul tuturor, faptul că acele contribuţii suplimentare pe care pacienţii vor să le aducă pentru medic, pentru asistent, cu îndeplinirea cumulativă a trei condiţii: să nu fie condiţionată de medic, să fie după încheierea actului medical şi să fie declarate, în aşa fel să fie şi fiscalizate. Cu aceste trei condiţii cumulative să nu mai implice răspunderea penală a medicului, a asistentului sau a oricărui reprezentant al sistemului sanitar”, a declarat premierul într-o conferinţă de presă comună cu ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Ponta a adăugat că proiectul de lege va fi aprobat miercurea viitoare de Executiv şi trimis în Parlament. „Ministrul Justiţiei cu reprezentanţii sistemului vor lucra. Va fi, repet, proiect de lege ca să nu greşim şi după aceea să revenim prin ordonanţă de urgenţă. Miercurea viitoare o trimitem în Parlament şi sunt convins că în comisiile juridice se va îndrepta dacă e ceva de îndreptat în aşa fel încât prevederea să fie foarte clară. Şi, repet, să se stabilească foarte clar că dacă sunt îndeplinite cele trei condiţii cumulative atunci nu mai există responsabilitate penală. E o modificare importantă în sistemul nostru de sănătate. Vreau să cred că este o soluţie pentru a merge în direcţia bună alături de creşterea veniturilor personalului şi alături de creşterile de investiţii în sistemul de sănătate”, a declarat premierul.

Ponta a adăugat că nu este „naiv” şi este conştient că mai este mult până când Executivul va putea acorda oricărui medic din România un venit de mii de euro, cum se acordă în anumite ţări din UE. „Atât timp cât avem o strategie asumată de către Parlament şi Guvern, de creştere atât a veniturilor, de clarificare a statului personalului medical şi de investiţii în Sănătate putem avea speranţa că acest sistem în care s-a investit şi în care muncesc oameni extraordinari (…) să aibă într-adevăr un viitor pentru cetăţenii acestei ţări”, a mai declarat premierul.

Conform unei decizii din luna iunie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, medicii din spitalele de stat nu pot primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi. AGERPRES