Ministrul sănătăţii, Vasile Cepoi, a declarat, referitor la acuzaţiile ANI, că nu îşi va da demisia decât dacă premierul i-o va cere şi a spus că nu va pleca din funcţie pentru că nu vrea să facă jocul nimănui. „Dacă premierul îmi va cere să-mi dau demisia, îmi voi da, altfel nu. Nu vreau să dau satisfacţie nimănui”, a declarat Cepoi, la ministerul Sănătăţii.
Ministrul a afirmat că în urmă cu două săptămâni s-a încercat crearea un curent de opinie pentru a fi schimbat. „Şi în acel moment m-aş fi gândit să-mi dau demisia. Dar acum nu îmi voi da demisia şi voi rămâne să-mi finalizez proiectele”, a precizat Cepoi.
El a subliniat că ANI nu i-a trimis niciun raport şi a aflat de acuzaţii din comunicatul de presă. „Nu am primit niciun raport de la ANI, ci ca de obicei cum se procedează, s-a anunţat prin presă. Mi-a afectat imaginea pe care am construit-o atâţia ani”, a spus Vasile Cepoi.
El a afirmat că nu are ce să îşi reproşeze. „Am avut calitatea de rector universitar şi am susţinut un curs despre calitatea serviciilor medicale din spitale care este principala cauză de insatisfacţie a populaţiei. Am fost rector în cadrul unui proiect despre calitatea serviciilor medicale, domeniu în care se recunoaşte că am experienţă. Nu am nimic să-mi reproşez”, a mai spus ministrul.
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie în vederea cercetării ministrului Sănătăţii, Vasile Cepoi, pentru săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese, infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, precum şi a celor asimilate infracţiunilor de corupţie, în legătură cu derularea unui proiect finanţat prin POSDRU, pe vremea când acesta era director al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.
Vasile Astărăstoae: „Se încearcă înlăturarea lui de la Ministerul Sănătăţii”
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a declarat că prin acuzaţiile aduse de ANI ministrului Vasile Cepoi, „se încearcă înlăturarea lui de la Ministerul Sănătăţii”. „Dr. Vasile Cepoi este unul dintre cei mai competenţi profesionişti, un ministru care şi-a luat în serios activitatea, dovadă că nu au fost probleme majore în sănătate. Prin acest atac se încearcă înlăturarea de la Ministerul Sănătăţii. Până va exista o sentinţă definitivă, dr. Vasile Cepoi beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi îi sugerez să rămână în funcţie după zvonurile că trebuie să fie înlocuit de la Ministerul Sănătăţii”, a spus prof. dr. Astărăstoae. AGERPRES