Cepoi_vasile_MARE.jpgSpitalelor care intră în evaluare pentru acreditarea activităţii li se vor aplica, începând din această lună, standardele revizuite, din care au fost excluşi circa 700 de indicatori, care au fost consideraţi nerelevanţi, a declarat, sâmbătă, la Târgu Mureş, preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), Vasile Cepoi, la Conferinţa Naţională de Farmacoeconomie şi Management Sanitar (CNFMS).

Potrivit lui Vasile Cepoi, motivul revizuirii standardelor de acreditare a spitalelor a fost generat de faptul că un număr foarte mare de indicatori care au fost utilizaţi până acum în evaluare s-au dovedit a fi nerelevanţi şi au distorsionat rezultatul real.

„Aceste standarde pe care noi le-am aplicat până acum au o serie întreagă de deficienţe, încât la ora actuală spitalele care sunt acreditate, cam o sută şi ceva de spitale, au un procentaj de conformitate între 80 şi 95%. Acest lucru este greu de crezut, pentru că, dacă ne uităm la imaginea pe care o au spitalele la nivel public şi chiar la nivelul profesioniştilor, nu corespunde cu această măsurătoare pe care noi am făcut-o. O analiză pe care am făcut-o în ultima perioadă ne-a arătat faptul că un număr foarte mare de indicatori pe care noi i-am utilizat în evaluare, până acum, sunt nerelevanţi şi atunci când raportezi neconformităţile la un număr foarte mare de indicatori care nu sunt relevanţi şi care sunt uşor de îndeplinit, măcar formal, atunci sigur că iese un grad mare de neconformitate. Ca urmare, noi am revizuit aceste standarde şi (…) aplicăm standardele revizuite, din care am exclus vreo 700 de indicatori nerelevanţi. (…) Aveam indicatori a căror interpretare era discutabilă, adică acelaşi indicator văzut de doi evaluatori diferiţi putea fi interpretat diferit”, a precizat Cepoi.

Preşedintele ANMCS a arătat că se va face o comparaţie între lotul de spitale evaluat până acum şi lotul de spitale care va fi evaluat în continuare, pentru a se vedea dacă pe noile criterii se obţin rezultate mai bune şi dacă într-adevăr a fost îmbunătăţit sistemul de evaluare, pentru a fi cât mai apropiat de realitate. „Vom folosi aceste rezultate pentru aplicarea celei de-a II-a ediţii a standardelor de acreditare, care va fi aplicată după 7 iunie 2016. Sigur că apare întrebarea dacă schimbând regula în timpului jocului, cum vor fi tratate aceste spitale, unele cu o conformitate mult mai mare şi altele cu o conformitate mai mică şi atunci va apărea un sentiment de nedreptate. Nu va fi aşa. Vom face următorul lucru: vom aduce spitalele la acelaşi numitor printr-o activitate de reevaluare a spitalelor deja acreditate, în semestrul II al anului 2016. Şi atunci vom avea toate spitalele la acelaşi nivel, pentru că scopul acestei prime etape de acreditare este acela de a vedea care este nivelul spitalului mediu din România, care sunt problemele cu care se confruntă spitalele din România, care din problemele cu care se confruntă ţin de unitatea medicală şi care dintre ele ţin de decizii la nivel central”, a mai afirmat Cepoi. AGERPRES