“De la începutul pandemiei au fost verificate spitalele în care personalul medical s-a infectat cu COVID și s-a analizat dacă, cel puțin formal, aceste spitale au avut pus la punct sistemul de prevenire și combatere a infecțiilor asociate actului medical. Constatarea a fost că toate spitalele au avut pus la punct acest sistem, dar concluzia este că, atunci când vine vorba de reglementări, le implementăm formal, numai să răspundem eventualelor controale sau monitorizări, dar nu este o preocupare respectarea lor”, a declarat Vasile Cepoi, președintele Autorității Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), cu ocazia Dezbaterii Video “Soluții de actualitate în managementul infecțiilor asociate actului medical”, organizată pe 29 iulie de portalul MedicalManager.ro.
Cepoi a explicat că raportarea infecțiilor asociate asistenței medicale se face într-o formă birocratică, în niște exceluri sau într-un format word, trimise pe email la Direcția de Sănătate Publică. La DSP datele sunt colectate manual și se ajunge la o raportare. “Pentru a simplifica acest proces, ANMCS a informatizat modalitatea de raportare ale acestor infecții, creând o aplicație în acest sens”, a anunțat Vasile Cepoi.
Prof. Dr. Alexandru Rafila: Se raportează doar a 10-a parte din numărul infecțiilor
În cadrul aceleiași dezbateri, Prof. Dr. Alexandru Rafila, președintele Societății de Microbiologie, membru în Comitetul Executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a menționat: “Completarea fișelor privind infecțiile sunt foarte laborioase și de multe ori nu sunt completate fiindcă durează foarte mult. Așa că se raportează doar a 10-a parte din numărul infecțiilor. Avem aproximativ 200.000 și raportăm 20.000. Toată lumea are proceduri, dar procedurile sunt doar niște hârtii, pe care nu le respectă nimeni. Sitalele trebuie încurajate să raporteze cifrele reale”.
Prof. Dr. Doina Azoicăi: În spitale nu sunt suficienți epidemiologi!
Prof. Dr. Doina Azoicăi, Președintele Societatății Române de Epidemiologie, consideră că se creează o problemă epidemiologică deoarece majoritatea spitalelor au o componentă de ambulatoriu. “Circuitele sunt foarte rar făcute pentru a nu exista o intersectare între spital și ambulatoriu. Ar trebui făcută o separație. În urmă cu câțiva ani structurile de ambulatoriu erau separate, dar acum se pune în pericol siguranța pacientului. Medicul ar trebui să aibă ore separate de lucru în ambulatoriu și în spital. Să nu lucreze, în același timp, în cele două locuri. În ceea ce privește infecțiile asociate asistenței medicale, sunt multe zone gri, care trebuie mai bine gestionate”, a menționat Doina Azoicăi.
În opinia acesteia, spitalele ar trebui reorganizate urgent, pentru a funcționa atât cu pacienți Covid, cât și fără Covid, la capacitate maximă.
“Personalul este insuficient și stupid repartizat. Sunt aceeași medici și asistenți care se ocupă atât de bolnavii de Covid, cât și de ceilalți. Ar trebui personal dedicat pentru fiecare sector în parte. În plus, în spitale nu sunt suficienți epidemiologi! Sistemul de sănătate nu se poate însănătoși fără epidemiologi, specialiști în sănătate publică și management și igieniști”, a avertizat Doina Azoicăi.