Preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, Vasile Barbu, a declarat pe 15 februarie că spitalele din România nu pun accent pe angajarea de specialişti epidemiologi şi a atenţionat că mulţi dintre reprezentanţii unităţilor medicale nu raportează corect infecţiile intraspitaliceşti.

Potrivit lui Barbu, sunt spitale în care se iau măsurile corecte în ceea ce priveşte infecţiile intraspitaliceşti, însă managerii altor spitale nu tratează cum se cuvine acest fenomen. „Pe aceste fond, în continuare spitalele din România nu pun accent pe angajarea de specialişti, pentru ca aceste compartimente de epidemiologie din spital să funcţioneze corect. Sunt două fenomene aici: pe lângă faptul că nu raportează, deşi ei ştiu că au infecţii intraspitaliceşti, nu iau toate măsurile de dezinfectare, nu le stăpânesc, nu le controlează, dar le şi raportează fals. Aici este marea problemă. (…) Sunt spitale în care se iau măsuri, din păcate (…) managerii de spitale orăşeneşti, unele judeţene, nu tratează cum se cuvine fenomenul infecţiilor intraspitaliceşti”, a explicat Barbu.

În opinia sa, Institutul „Marius Nasta” este un exemplu bun, întrucât a raportat foarte repede infecţiile din spital. „Aici au raportat corect infecţii nosocomiale şi au făcut chiar public acest lucru. Atât „Marius Nasta”, „Victor Babeş”, Institutul „Matei Balş”, Spitalul de Boli Infecţioase Cluj, Iaşi, sunt spitale la care ajung pacienţi taraţi şi colonizaţi cu bacterii de la alte spitale, lăsaţi acolo în ultima fază şi vin în aceste spitale pentru a fi salvaţi pe ultima sută de metri. Din păcate, de multe ori nu se poate, alte ori se poate. Sunt vinovaţi că acolo ei nu raportează infecţiile nosocomiale. (…) Epidemiologia este o specialitate şi o competenţă care trebuie să certifice fenomenul de infecţie intraspitalicească şi să vadă în felul acesta, să stabilească unde sunt focarele şi în acest fel să putem preveni răspândirea acestor infecţii atât în spital, cât şi la nivelul altor spitale pe unde pacientul va circula pentru tratamente. „Marius Nasta” şi toate aceste spitale, sunt şi alte spitale, „Floreasca”, Municipal, „Bagdasar Arseni”, spitalele judeţene din centre universitare, ele adună toate cazurile de pacienţi colonizaţi cu bacterii rezistente la tratament”, a mai susţinut Vasile Barbu.

Două persoane au murit săptămâna trecută la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală, din cauza infecţiei cu acinetobacter multirezistent, a declarat managerul instituţiei, Beatrice Mahler. Ea a spus că anterior a fost anunţată că există două cazuri de infecţii cu acinetobacter şi a solicitat sprijinul DSP. AGERPRES