Astarastoae_vasile_.jpgPreşedintele Colegiului Medicilor din România, dr.Vasile Astărăstoaie, a atras atenţia, vineri, în cadrul Forumului Naţional al Asociaţiilor de Pacienţi din România, că niciun sistem de sănătate nu poate supravieţui cu 2,6% din PIB, oricât de bun ar fi managerul.

„În prezent, politica de construcţie a bugetului în România este greşită. Se spune că managerii sunt incompetenţi, că există risipă, corupţie, dar de fapt nu se analizează adevăratele cauze. Cu 2,6% din PIB niciun sistem de sănătate nu poate supravieţui, indiferent de cine ar fi condus”, a spus Astărăstoaie.

Totodată, el a subliniat că este obligaţia oricărui decident să respecte drepturile pacienţilor, menţionând că în ultimul timp s-au înregistrat tot felul de ”manipulări statistice”. Preşedintele CMR s-a referit şi la avizele privind acordarea concediilor medicale, afirmând că în condiţiile în care România, pe toţi indicatorii de morbiditate, ocupă un nefericit loc 1 sau 2, este normal să benefieze de indemnizaţii de incapacitate de muncă.

În Uniunea Europeană, media pentru aceste indemnizaţii este de 10%, în timp ce în România este de 13%. În opinia sa, mulţi bolnavi nici nu se mai duc să-şi ia concedii medicale, pentru că le e teamă că îşi vor pierde locul de muncă sau sunt ameninţaţi. În ceea ce priveşte personalul medical care trebuie să acorde concediile medicale sau pensionările pe caz de boală, acesta le face după nişte criterii foarte dure, a subliniat preşedintele CMR. ”Nu se poate să reduci numărul concediilor medicale sau al pensiilor pe caz de boală dacă cineva are nevoie de asta”, a afirmat prof. Astărăstoaie, exemplificând că sunt judeţe în care a scăzut numărul acestora, cum ar fi judeţele Satu Mare, Vâlcea.

El a subliniat că ”niciodată un medic nu-şi va încălca jurământul şi va respecta dreptul pacientului, iar Colegiul Medicilor îi susţine”. Forumului Naţional al Asociaţiilor de Pacienţi din România, care se desfăşoară sub înaltul patronaj al Preşedinţiei României, în perioada 5-7 martie la Bucureşti, reuneşte reprezentanţi a 3,5 milioane de pacienţi cu boli cronice. Reprezentanţii acestora au subliniat, în cadrul conferinţei de presă de vineri, că există probleme pentru continuitatea asigurării tratamentului şi dacă acestea vor continua, costurile vor fi mai mari.

De pildă, în cazul pacienţilor care au suferit un transplant, dacă nu le sunt asigurate medicamentele, grefa poate fi respinsă, tratamentul imunosupresor fiind vital pentru ei, altfel apariţia rejectului înseamnă spitalizare, schimbare de tratament, costuri mai mari. Pentru scleroza multiplă ar fi tragic să nu se mai asigure tratament, pentru că 60% dintre pacienţi sunt activi, iar lipsa tratamentului ar duce la costuri mult mai mari. În ceea ce-i priveşte pe diabetici, reprezentanţii acestora nici nu vor să accepte să le fie schimbate schemele terapeutice. Aceştia susţin că dacă le vor fi afectate schemele terapeutice sau nu li se va asigura tratamentul, vor da statul român în judecată. AGERPRES