Medicul Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor din România și fost rector al UMF Iași, susține, într-o analiză publicată pe pagina sa de Facebook, că decizia autorităților de a nu mai recomanda necropsierea pacienților care au decedat din cauza COVID-19 este periculoasă, întrucât lasă loc speculațiilor.

El susține că de fiecare dată, atunci când apare o boală nouă, este important ca medicii să realizeze autopsia pacienților care decedează din cauza respectivei afecțiuni pentru a stabili un protocol terapeutic eficient.

„Întotdeauna, la apariția unei noi afecțiuni, pentru a stabili un protocol terapeutic eficient, se studiază modificările macro- și microscopice, imunologice, citogenetice etc. determinate de noua boală. Acest lucru a fost valabil până la apariția pandemiei COVID-19. În această pandemie, avem studii cu privire la structura noului coronavirus, avem studii epidemiologice, studii clinice etc. și aproape deloc cercetări anatomopatologice. Aceasta deoarece nu s-au efectuat necropsii. Pare cel puțin bizar ca OMS și autoritățile sanitare, printre numeroasele recomandări, au «uitat» să solicite efectuarea necropsiei la cei declarați decedați ca urmare a COVID-19”, spune medicul.

 

Materialul integrsl pe www.gandul.ro.